Toti medicii ne sfatuiesc sa dormim pe spate, caci aceasta pozitie este cea mai buna pentru organism. Previne durerile de gat si de spate, tine departe ridurile si mentine fermitatea ridurilor, in plus, iti ofera un somn profund si odihnitor. Usor de zis, greu de facut, mai ales cand ai dormit ani la rand pe burta sau pe o parte. Daca simti totusi sa faci aceasta schimbare in viata ta, urmeaza pasii de mai jos si vei ajunge sa dormi ca un prunc. Nu te astepta totusi sa se intample asta din prima noapte. 1. Asaza o perna sub genunchi Alege o perna moale si asaza-ti-o sub genunchi, astfel incat sa te sprijini pe ea. Faptul ca ridici genunchii ajuta coloana sa stea dreapta, dar va asigura si o circulatie buna a sangelui. Desi multi cred ca este foarte sanatos sa dormi fara perna, aceasta este o pozitie care obliga coloana sa stea intr-o pozitie nenaturala si care iti va da dureri de spate pentru ca nu ii permite acestuia sa respecte liniile naturale. Perna moale te va face sa te simti confortabil, dar daca este prea moale se va stalci si nu-ti va mai tine genunchii ridicati. 2. Asaza o alta perna sub cap si sub gat Vei avea nevoie de aceasta perna ca sa-ti sustina partea de sus a coloanei vertebrale. Nu trebuie sa fie la fel de mare si de moale precum cea de sub genunchi. De fapt, poti folosi o perna mai mica sau chiar un prosop rulat, singura conditie fiind sa-ti sprijine gatul si capul, astfel incat coloana vertebrala sa-si urmeze curbura naturala. Perna ar trebui sa-ti sprijine gatul, fara sa-ti ridice capul prea mult, caci altfel te alegi cu dureri de gat sau de cap. Asigura-te ca perna iti atinge umerii si partea superioara a spatelui, astfel incat capul sa fie ridicat doar un pic. 3. Asaza cate o perna de fiecare parte a corpului (optional) E drept ca daca respecti si acest pas vei arata ca un robotel adormit, dar macar stii sigur ca vei dormi confortabil si ca nu te vei rostogoli in somn. Asaza doua perne mijlocii sub fiecare brat pentru a-ti sprijini mainile si articulatiile umerilor. Acest pas este de mare ajutor mai ales daca nu esti obisnuita sa dormi pe spate, dar daca te simti sufocata de perne sau daca partenerul tau iti reproseaza ca nu mai are loc in pat, poti renunta la acestea doua. 4. Asigura-te ca ai o saltea tare Salteaua ta trebuie sa fie tare, dar fara sa fie inconfortabila astfel incat sa nu te lase sa dormi. Daca salteaua ta este prea moale sau ai folosit-o in fiecare zi in ultimii 8 ani, s-ar putea sa nu-ti mai poata oferi sprijin. Daca te trezesti dimineata cu dureri de spate care nu iti trec decat dupa 15 – 30 de minute de stretching, atunci sigur este cazul sa schimbi salteaua. Daca salteaua ta nu este suficient de tare si nici nu-ti permiti una, ar trebui sa iei in calcul sa-ti cumperi o husa mai groasa pentru cea pe care o ai. Distribuie articolul pe: