Pericolele dietelor de slabit

Pericolele dietelor de slabit

Riscul poate fi redus la minimum, pe de o parte, alegand o dieta care sa se potriveasca caracteristicilor tale biologice, pe de alta fiind foarte atenta la conditiile impuse de dieta si la efectele imediate ale acesteia. Este foarte bine sa stii sa citesti semne care te anunta ca dieta pentru slabire in greutate este periculoasa. Si este la fel de necesar sa evaluezi corect "conditiile" impuse de dieta si sa le eviti pe cele care iti pot face mai mult rau decat bine. Yahoo Shine a facut o lista cu cele mai importante criterii care arata ca dieta pentru slabit iti pune sanatatea in pericol.  

1. Rezultate foarte rapide. Indiferent cat de drastica este o dieta, slabirea in greutate trebuie sa fie lenta. Medicii sustin ca ritmul normal de slabire nu trebuie sa depaseasca un kilogram pe saptamana. Scaderea lenta in greutate este adevaratul semn al eficientei, pentru ca indica "topirea" grasimilor. Scaderea brusca in greutate este echivalentul pierderii de apa si de masa musculara, ceea ce este foarte grav pentru sanatate. Trebuie spus ca in primele 4-5 zile ale unei diete, scaderea in greutate este importanta, dar dupa acesta perioada, un kilogram in minus, pe saptamana, este valoarea ideala.  

2. Prea multe suplimente de vitamine. Dietele care implica suplimente de vitamine sunt periculoase. De exemplu, prea multa vitamina A, elaborata sintetic, poate dauna ficatului si poate bloca efectele vitaminei D, in procesul de absorbtie a calciului. In consecinta, ideal este ca in cursul unei diete de slabit sa eviti suplimentele de minerale si vitamine, iar in cazul in care apelezi la ele, dozele ingerate sa nu depaseasca doza zilnica recomandata 

3. Mai putin de 1.200 de calorii pe zi. Necesarul de calorii al unei femei normale este intre 2.000 si 2.200 pe zi. O dieta cu mai putin de 1.200 de calorii pe zi are ca efect principal, nu scaderea in greutate, ci  incetinirea proceselor metabolice si poate duce la deficiente nutritionale grave. O dieta sanatoasa, care sa te ajute sa scapi de surplusul de kilograme trebuie sa aduca un aport de circa 1.500-1.600 de calorii in fiecare zi.  

4. Suplimente de cafeina. Desi este dovedit ca suplimentele de cafeina activeaza metabolismul si ajuta la acelerarea procesului de scadere in greutate, acestea trebuie evitate. Metabolismul devine foarte usor dependent de cafeina, in conditiile in care acestea nu pot fi administrate pe termen lung. Asa ca in momentul in care intrerupi dieta cu cafeina va trebui sa te descurci fara acest ajutor, ceea ce este destul de dificil. In plus riscul efectului yo-yo este foarte mare.  

5. Dieta si detoxifiere. Unele diete recomanda laxative ca modalitate pentru "detoxifierea" organismului. Numai ca nu vor face decat sa scape de bacterii sanatoase, sa te deshidrateze si sa iti dea peste cap stomacul, rinichii si ficatul. Evita sa combini o dieta care are ca scop pierderea in greutate cu un regim alimentar care urmareste detoxifierea organismului. Cele doua nu merg deloc bine impreuna.  

6. Aceeasi mancare, in fiecare zi. Chiar daca mananci alimente sanatoase, nu trebuie sa consumi, in fiecare zi, acelasi lucru pentru ca avea deficiente nutritionale grave. Chiar si in cursul unei diete de slabit trebuie respectat principiul diversitati, aceasta fiind singurul mod in care necesarul de nutrienti, minerale si vitamine este complet acoperit.  

Una peste alta, o dieta de slabit eficienta, care sa te ajute sa scazi in greutate, in mod sanatos, trebuie sa evite aceste situatii, considerate periculoase. In rest, dieta usoara!