Punctele negre sunt foarte inestetice si exista sanse mari ca ele sa se transforme in curand in cosuri. Ai putea sa apelezi la o cosmeticiana, dar extractia lor este atat de dureroasa incat mai bine acorzi mai multa atentie fetei tale acasa, decat sa suporti o astfel de durere. Iti dam cateva idei de masti pe care poti sa le faci cu ingredientele pe care le ai in casa. Tu trebuie numai sa tii cont sa iti aplici masca pe care ti-o alegi o data sau de doua ori pe saptamana, depinde cat de grava e situatia. Inainte sa iti pui masca, prinde-ti parul cu o bentita si curata-te pe fata cu un scrub din malai sau din zat de cafea sau fa o baie de aburi. Nu trebuie sa umpli toata baia de aburi, ci doar sa dai putina apa in clocot si sa te asezi cu fata deasupra ei. Acopera-ti capul cu un prosop si ramai asa pentru 5 minute. Exista multe retete de masti care au la baza albusul sau galbenusul de ou. Poti sa aplici pe fata albusul unui ou pe care il bati spuma si il lasi apoi sa actioneze timp de 20 de minute, dupa care te speli cu apa calduta. Masca in care adaugi pe langa ou si suc de lamaie este foarte eficienta impotriva punctelor negre pentru ca sucul este astringent si curata porii, elimina celulele moarte si impuritatile. Dupa 20 de minute decojeste masca de pe fata pentru a indeparta punctele negre. Abia dupa ce ai dat masca jos poti sa te clatesti cu apa calduta. O alta masca eficienta este cea pe baza de iaurt. Amesteca doua lingurite de iaurt natural, cu doua lingurite de fulgi de ovaz si o lingurita de suc de lamaie, pune masca pe fata si dupa 8 minute da-o jos cu apa rece. Sigur ai in casa bicarbonat de sodiu, asa ca pune putin intr-un recipient, amesteca-l cu apa si lasa masca sa actioneze 20 de minute. Masca din malai si otet pare a fi cea mai buna pentru indepartarea punctelor negre, numai ca trebuie sa respecti cantitatea de otet, adica doua lingurite. Eu am facut-o din ochi si am dat-o imediat jos pentru ca n-am putut sa suport mirosul puternic de otet. Asadar, aduga la cele doua lingurite, doua linguri de malai si lasa masca pe fata pentru 20 de minute. Probabil ca nu te-ai gandit niciodata ca pasta de dinti te poate ajuta sa scapi de punctele negre. Nu-i nimic, s-a gandit la asta vloggerita Joules care a testat tot felul de combinatii pana a ajuns la concluzia ca pasta de dinti face minuni pentru ten in combinatie cu sarea de mare. Maseaza usor fata cu pasta obtinuta, apoi mai las-o sa actioneze pentru 5 minute. Spala-te apoi cu apa rece si vei vedea diferenta. Vezi si care sunt cele mai bune masti de fata hidratante.