Fitness Indoor Walking

Fitness Indoor Walking

Mersul pe jos face piciorul frumos, spune o vorba din batrani. Ei bine, am mers si am tot mers, batand Bucurestiul de sus in jos si de la stanga la dreapta, si pot spune cu mana pe inima: nu mai e de ajuns ca sa imi mentin silueta.

In conditiile astea se impunea o vizita la sala, locul in care calc din an in paste. Daca tot am ajuns aici, am zis sa incerc ceva nou, mai ales ca sala la care merg are prima incapere special echipata pentru Fitness Indoor walking din Romania.

 
Practic, este ca si cum ai merge pe jos, numai ca o faci intr-o sala si arzi cu mult mai multe calorii. Mai exact, 500 intr-o jumatate de ora. 
 
Pe cuvant de pionier, nu am transpirat vreodata atat de tare, orice alta activitate mai placuta sau mai putin placuta as fi avut pana acum. Nu m-am intimidat insa, pentru ca langa mine, alte noua persoane transpirau din greu in acelasi ritm.
 
Un antrenor zambaret conduce tot timpul sedintele, impunandu-ti un ritm menit sa stoarca din tine si ultima calorie in plus. Totul se intampla in timp ce tu salti in sus si-n jos pe bicicleta eliptica speciala.
 
Nu va imaginati ca aveti o sa pe care puteti sa stati. Nici vorba ! La indoor walking picioarele se sprijina constant pe doua platforme, ceea ce reduce riscul de accidentari la zero. 
 
Pare floare la ureche, mai ales cand ramai captivata de zambetul sarmant al antrenorului. Dar nu e. In cele 30 de minute sunt pusi la treaba muschii picioarelor, ai feselor, bratelor si abdomenului. 
 
Nu va asteptati sa rezistati din prima. Dupa 20 de minute de antrenament capul a inceput sa-mi vajaie, m-au cuprins ametelile si brusc am simtit ca mi se taie filmul. Acela a fost momentul in care am decis ca e timpul sa-mi inchei sedinta. 
 
Mult aer proaspat si un calciu efervescent mai tarziu, eram ca noua. 
 
Morala : Luati calciu inainte de a va apuca de efort sustinut si nu abandonati. Indoor walking e o activitate cardio foarte eficienta care va creste, cu timpul, rezistenta la efort.
 
Cand te gandesti ca o sedinta costa doar 13 lei, iar abonamentul pentru 8 sedinte e 70 de lei, parca ar fi si pacat sa ratezi o asemenea ocazie, nu ?