Fursecuri cu fistic

Fursecuri cu fistic

Fursecurile cu fistic fac parte din categoria de dulciuri pe care iti este foarte greu sa le faci prima data, dupa care reteta devine una din cele preferate. Incearca, si te vei convinge! Ca sa prepari 30-40 de fursecuri cu fistic ai nevoie de 100 de grame de fistic nesarat, 200 de grame de migdale, 200 de grame de zahar tos si doua linguri de zahar pudra pentru final, un varf de cutit de sare, vanilie, doua oua si o lingura plina cu miere.

      

Pune fisticul, migdalele si zaharul intr-un robot. Daca nu ai asa ceva foloseste masina de macinat cafea. Amesteca zaharul, fisticul si migdalele si macina-le impreuna, in portii mici, cate incap in masina de cafea. Ideea este ca uleiurile din migdale si fistic trebuie sa intre in zahar, motiv pentru care trebuie amestecate impreuna. Cand operatiunea este terminata adauga un praf de sare si vanilie (esenta). Adauga galbenusurile de ou si amesteca bine. Bate spuma albusurile si cand sunt tari adauga incet, in timp ce bati totul cu mixerul, mierea usor incalzita ca sa devina fluida. Incorporeaza albusurile in prima compozitie cu fistic si migdale.

Cand totul este gata lasa compozitia sa se odihneasca o ora, pentru ca doar asa, o sa devina nelipicioasa si o sa poti trece la etapa urmatoare. Incinge cuptorul si pregateste o tava pentru prajituri (tava unsa sau tapetata cu hartie speciala pentru copt). Cu mainile umede formeaza bilute de aluat pe care le treci prin zahat pudra, inainte de le aseza in tava.

Turteste putin fiecare fursec ca sa aiba o forma frumoasa. Coace  fursecurile cu fistic circa 20-25 de minute la foc potrivit. Fursecurile cu fistic sunt delicioase si sanatoase, datorita grasimilor sanatoase pe care le contin, iar trei fursecuri au circa 150 de calorii. Fursecurile cu fistic se pot pastra cateva zile, in cazul in care rezista atata timp!