Una dintre grijile pe care le avem dupa nastere este aceea de a ajunge la kilogramele pe care le aveam inainte de sarcina, o incercare care se dovedeste dificila pentru unele femei si usoara pentru altele, mai norocoase, care se trezesc ca scapa de kilograme fara sa depuna cine stie ce efort. Iata mai jos 5 sfaturi care te vor ajuta sa slabesti dupa nastere fara sa te deprimi: 1. Nu incepe o cura de slabire Poate suna ciudat, insa daca ajungi sa tii oficial "cura" iti poti dezechilibra organismul, care este setat oricum sa slabeasca natural dupa nastere. Daca ajungi sa te privezi de anumite alimente si te mai si stresezi cu noul tau rol de mama, s-ar putea sa te deprimi si sa iei mai multe kilograme decat ai. Cel mai indicat este sa fii relaxata, sa mananci variat si sa consumi multe fructe. Medicii nu recomanda curele de slabire in timpul alaptarii si, de altfel, nicio dieta care presupune mai putin de 1800 de calorii. 2. Consuma alimente bogate in nutrienti In aceasta perioada corpul tau are nevoie mai mult ca niciodata de hrana sanatoasa, de aceea e bine sa te concentrezi asupra alimentelor bogate in nutrienti, de exemplu: somon sau alt peste, care iti vor da necesarul de fier, multe fructe pentru vitamine, seminte de tot felul, de in, de floarea soarelui sau chia, care iti vor asigura o digestie buna, cereale integrale, salate, iaurt, branzeturi, pentru calciu, fasole, linte, avocado si carne slaba pentru proteine. Aceste alimente nu ingrasa, sunt pline de nutrienti si iti vor mentine mult timp senzatia de satietate. Evita sa mananci produse de patiserie si dulciuri. Inlocuieste-le cu fructe si miere. 3. Hidrateaza-te Este simplu, daca bei suficienta apa si te hidratezi mereu, nu ti se va mai face foame asa rau si vei manca mai putin. De asemenea, studiile au aratat ca o hidratare corecta accelereaza metabolismul, care va arde caloriile mai repede. Cam cata apa sa bei? Specialistii recomanda 8 pahare de apa pe zi, adica 1 litru jumate. 4. Fa miscare Hrana sanatoasa este importanta, insa la fel de importanta este si miscarea. Nu este nevoie sa mergi la sala, nici nu este indicat, tot ce trebuie sa faci este sa te plimbi si sa faci exercitii acasa, cam 150 de minute de exercitii pe saptamana, asta inseamna 20-25 de minute pe zi. Aici gasesti cateva exercitii usoare pentru picioare, aici pentru talie si aici pentru brate. Nu uita ca exercitiile fizice te tin departe de depresie, la care esti predispusa in perioada asta. Daca ai nascut prin cezariana, cere sfatul medicului tau inainte de a face aceste exercitii fizice. 5. Ai rabdare cu tine Faci exercitii, mananci moderat si nu vezi niciun rezultat? Kilogramele se incapataneaza sa stea acolo unde nu le doresti? Incearca sa ai rabdare cu corpul tau, altfel o sa cazi in depresie si familia ta va avea cel mai mult de suferit. Incearca sa nu te mai concentrezi la slabire, cu cat esti mai relaxata si ai mai multa rabdare, cu atat vei reveni la forma pe care o aveai inainte de nastere. Nu uita ca alaptatul iti consuma oricum multa energie si te va ajuta sa slabesti natural.