5 idei de retete pentru masa de Paste

5 idei de retete pentru masa de Paste

Esti in pana de idei pentru meniul de Paste? Nu stii cum sa multumesti fiecare membru al familiei? Iti venim in ajutor cu cateva idei de retete, gustoase si usor de preparat, potrivite chiar si pentru cele mai pretentioase gusturi.

 

1. MIEL MARINAT LA GRATAR

Friptura de miel marinata este un fel de mancare foarte gustos, care se face destul de usor. 

Care sunt ingredientele de care ai nevoie? 

8 bucati carne de miel, 4 catei de usturoi, tocati marunt, o bucata de praz, tocat si el, 2 linguri rozmarin proaspat sau uscat, o lingura suc de lamaie, 2-3 linguri otet balsamic, 2-3 linguri ulei de masline, sare si piper dupa gust.

Cum o prepari?

Intr-un vas se combina usturoiul cu prazul, rozmarinul, sucul de lamaie, otetul si uleiul de masline. Se adauga sare si piper dupa gust. Carnea de miel se pune in amestecul de mai sus si se lasa la marinat pentru 2-3 ore. Se pune carnea marinata la gratar, se adauga peste ea cate o lingura de marinata si se lasa sa se rumeneasca pe fiecare parte.

Se serveste cu salata. 

 

2. OUA UMPLUTE CU CEAPA VERDE SI CREMA DE BRANZA

Ceapa verde este un adevarat medicament care ajunge in farfuria noastra, iar in combinatie cu branza, nu poate fi decat ceva foarte gustos. 

Ingrediente:

O legatura de ceapa verde, tocata marunt, 1 lingura de smantana, branza feta sau crema de branza, marar proaspat. 

Mod de preparare:

Ouale fierte se taie in lung si se scot galbenusurile. se umple albusul cu crema de branza, decorand apoi cu ceapa verde si putina boia. 

Se paseaza branza cu lingura intr-un bol si se adauga mararul tocat, galbenusurile, mustarul si ceapa. Apoi se incorporeaza smantana, amestecandu-se bine pana cand crema de branza este moale si omogena.

Se umple albusul cu crema de branza, decorand apoi cu ceapa verde si putina boia. 

 

3. COASTE DE MIEL CU FETA SI VERDETURI

Vrei sa ai pe masa de Paste mai multe feluri de mancare cu miel? Prepara coaste de miel cu feta si verdeturi.

Ingrediente:

6-8 coaste de miel, o legatura de patrunjel, una de marar si una de leustean, cateva fire de cimbru proaspat sau o lingura de cimbru uscat, 3-4 linguri cu ulei de masline, sare si piper proaspat macinat, o felie de feta, o lamaie.

Mod de preparare:

Toaca verdeturile foarte marunt. Pune-le intr-un vas, adauga cimbrul si sucul de la jumatate de lamaie. Poti pune si putina coaja de lamaie rasa. Sfarama branza feta si adauga bucatelele in amestecul de verdeturi. Pune sare si piper si amesteca bine. Acopera si lasa sosul la rece. Curata de bine coastele de miel. Trebuie taiate astfel ca fiecare bucata sa aiba o singura coasta.

Pune o lingura, doua de ulei intr-o tigaie neaderenta si, cand s-a incins, prajeste la foc potrivit costele. Nu dureaza mai mult de trei-patru minute pentru fiecare parte. Coastele se fac in doua transe. Coastele trebuie sa se rumeasca frumos, dar sa ramana roz si zemoase la mijloc.

Cand sunt toate coastele gata, aseaza-le pe un platou si imbraca-le cu sosul de verdeturi cu branza. Serveste coastele imediat, fierbinti. Sunt aromate si foarte gustoase. Le poti servi simple sau alaturi de o salata de verdeturi si morcovi copti.

  

4. FILE DE SOMON IN CRUSTA DE MIERE

Desi suna pompos, somonul in crusta de miere este o reteta foarte usor de preparat si este foarte sanatoasa. Nu mai este un secret pentru nimeni ca somonul contine Omega-3, foarte bun pentru inima. De aceea, n-ar trebui sa iti lipseasca de pe masa de Paste.

Ingrediente:

5 bucati de somon, fara oase, 1 lingura ulei de masline, 2 linguri miere, un cub mic de unt, 2 linguri sos de soia, 2 catei de usturoi tocati marunt, rozmarin, lamaie, usturoi verde (daca gasesti) pentru ornat. 

Mod de preparare:

Mai intai, condimenteaza pestele cu suc de lamaie si sare. Intr-un bol amesteca mierea cu sosul de soia si cu usturoiul. Intr-o tigaie, pune la rumenit in uleiul de masline amestecat cu untul fileurile pe partea cu piele. Pe partea cealalta a pestelui adauga amestecul din bol. Presara rozmarinul si lasa-l inca 4-5 minute la foc. Daca nu iti place rozmarinul, poti sa ornezi cu usturoi verde sau alt condiment care iti place. Acest fel de mancare merge bine cu cartofi natur, piure, orez, sparanghel sau legume fierte.

5. SARMALE CU CARNE DE CURCAN

Nu concepi sarbatorile fara sarmale? Sarmalele cu carne de curcan sunt o varianta mai sanatoasa la sarmalele cu carne de porc.

Ingrediente:

1 kg de carne tocata curcan, 2 capatani de varza murata, varza murata marunta, 1 legatura generoasa de marar, aproximativ 10 bete de marar uscate sau proaspete, 4-5 lingurite de boia dulce de buna calitate, 1 lingurita rasa piper alb macinat, 1/4 lingurita piper negru macinat, 2-3 cepe de marime medie, jumatate de cana de orez basmati (sau de care aveti), o crenguta de cimbru sau/si cimbru macinat, 2-3 foi de dafin, optional bulion dupa gust, daca varza nu este destul de acra sau ati folosit varza dulce.

Mod de preparare:

Ceapa se curata se toaca cat mai marunt si se caleste in putin ulei pana se inmoaie. Se amesteca cu carnea. Se mai adauga: boiaua, piperul, marar proaspat (sau congelat) taiat marunt si orezul. Se mai poate adauga si cimbru macinat sau maruntit dar, foarte putin pentru ca are un gust foarte puternic. Dupa ce am amestecat bine compozitia, umplem frunzele de varza.

Pe fundul oalei pin care le vom fierbe, asezam betele de marar. Deasupra lor asezam un strat de funze mari de varza (aici putem folosi frunzele prea mari, prea groase, sau rupte.) Astfel sarmalele nu se vor arde. Pe acest pat de bete si frunze cladim sarmalele, aruncand printre ele, frunze de dafin si crengute de cimbru. Deasupra lor asezam un strat de varza murata marunta. Peste acest strat, mai aseaza un strat de funze intregi. Cand ai terminat aranjamentul, toarna incet apa cat sa le acopere si sa le depaseasca cu vreo doua degete. Pune-le la fiert la foc mic.

Durata de fierbere variaza in functie de cat de repede fierbe varza, insa sigur nu va fi mai putin de o ora si jumatate-doua ore. Nu mai adauga apa chiar daca scade. La final, dupa ce varza, orezul si carnea sunt fierte (gusta-le) poti adauga bulion dupa gust daca e nevoie.

Daca ai folosit varza dulce proaspata, aceasta trebuie oparita in prealabil. Sarmalele se servesc fierbinti cu muuuulta smantana dietetica deasupra!

Pofta buna!

Citeste si Top 6 preparate traditionale de Paste.