Ai citit tot felul de lucruri interesante despre yoga si ai decis ca este timpul sa incerci si tu. Nu vrei ceva care sa scoata untul din tine, dar ai nevoie sa faci miscare si sa-ti tonifiezi muschii, asa ca esti pregatita trup si suflet sa participi la o astfel de ora. Inainte insa de a pasi in sala, citeste aceasta lista cu 5 lucruri, ca sa stii la ce sa te astepti. 1. Nu te duce la sala cu stomacul plin Vei avea dificultati daca te duci la yoga dupa o masa copioasa, mai ales atunci cand trebuie sa stai cu corpul indoit si cu capu in jos, cand trebuie sa-ti rasucesti trunchiul sau sa pasesti prin saritura. Cu siguranta ca stomacul tau nu va mai difera ok si deci nu te vei simti grozav. Mananca cu o ora inainte de sala sau doar o banana inainte cu 20 de minute. 2. Ajungi mai devreme Sa fii in sala cu cel putin 10 minute inainte de inceperea orei ca sa-ti pregatesti salteluta si mai ales sa-ti alegi un loc bun, cat mai aproape de instructor. Acest ultim aspect este foarte important pentru un incepator pentru ca are nevoie sa urmeze intocmai miscarile profesorului. 3. Elibereaza tensiunea Este normal ca la inceput sa strangi din dinti si sa-ti fie foarte greu sa mentii o pozitie, dar pe parcurs ce vei elibera tensiunea vei vedea ca te vei descurca mult mai bine. vei avea mai multa stabilitate si te vei simti mult mai confortabil. 4. Respiratia este cheia Fa diferenta dintre cum este respiratia ta la inceputul orei si la finalul ei, daca atunci cand termini exercitiile respiri mai adanc si mai relaxat. Cu siguranta ca mintea iti va fugi in mii de parti, dar tu trebuie sa te concentrezi numai pe respiratie. 5. Ai incredere in instructorul tau Chiar daca face miscarile prea repede pentru tine, ai incredere ca instructorul stie de ce a ales acest ritm si straduieste-te sa tii pasul cu ceilalti din sala. Daca nu te simti confortabil cand profesorul te atinge pentru a-ti corecta postura, nu este nimic gresit sa ii spui asta.