Oare de ce apare ? Te trezesti asa simplu intr-o zi ca nu poti sa te “arati” celorlalti asa cum esti tu? Eu o clasific in ciclul isteriilor de toamna-iarna, un moment prielnic anxietatii care “face ravagii interioare”. Am vazut persoane care se ascund dupa perdea, care apeleaza la diverse modele pe care le vad ca si idealuri si uita ca ei insisi pot fi autentici si atat. Imi aduc aminte de o fata destul de tanara (vreo 21 de ani) care avea o grija legata de “vreau sa fiu eu dar nu pot. Simt mereu sa mint pentru ca nu-mi place de mine si atunci m-am gandit ca daca maschez o sa fie mai bine.” Mi-am dat seama ca de fapt fata aceea se apara si avea temeri de ce vor spune altii despre ea. Era de fapt nesigura pe calitatile ei, pe care nici macar nu le stia. Si-atunci a ales sa minta, pe ea insasi si pe ceilalti. Se simtea rau pentru ca face asta dar in acelasi timp si bine pentru ca deja se obisnuise cu acel scut construit cu atentie si rabdare. Pana la urma, sa fim noi insine inseamna doar o doza optima de pura autenticitate combinata cu abilitatea de a ne aseza pe chip zambete largi, masti necesare vietuirii si, mai ales, convietuirii, de a asterne liniste si confort in fata furtunilor nostre interioare. E o forma de intelepciune – melanjul perfect intre esenta si aparenta ta. Pe de-a-ntregul tu insuti nu poti fi decat printr-o deplina impacare cu tine, iar pe deplin impacati cu sine sunt numai prostii si sfintii. Si eu prea multi sfinti n-am cunoscut… Distribuie articolul pe: