Nu am mai scris de mult cum e la Kangoo, asa ca lasati-ma sa va povestesc cum sta viata mea dupa o luna si jumatate de jumpareala. Cand am inceput Kangoo abia de stateam pe ghete (clapari cu acolade le zic, da?) 🙂 Dupa prima saptamana m-am speriat maxim cand Alexandra mi-a zis ca, gata, de saptamana viitoare voi sari. Cum adica, eu nu saream? Mi-a luat prima saptamana sa ma pot tine pe ele, sa ma balansez in miscare de titirez si sa imi mentin echilibrul. Muschii mei atrofiati imi multumeau dupa fiecare zi cu o mega-febra musculara desi tot ce faceam era sa ma mut de pe un picior pe altul. Abia in a treia saptamana am apucat sa sar, pentru ca m-am prins ca miscarea e de undeva din cap (haha) si ca trebuie sa-mi aduc aminte cum se sarea sotronul – concentrare maxima si incordarea intregului corp. Pe langa faptul ca simt ca intreg corpul mi-e lucrat si ca timp de o ora incordez muschi pe care nu i-am crezut prezenti, cel mai fain efect al Kangoo-ului e postura. Nu povesteste nimeni despre acest beneficiu, ori pentru mine e foarte important sa am "nasul pe sus". Fizic, nu obraznic 🙂 Apoi conteaza atat de mult ca-i un sport fun. Poate ca si antrenoarea mea e cea mai faina din univers, recunosc, insa ce-i important e ca am gasit in sfarsit un sport pe care sa nu-l vad ca "in urmatoarele trei luni ma tin de asta, pentru ca trebuie". Ci il vad ca pe ceva ce as face cu drag toata viata, lucru pe care nu l-am zis cu sinceritate niciodata pana acum (despre un sport, altul decat mancatul). Alexandra, Claudia si Cornelia radiaza sanatate si voiociune, cum sa nu-ti fie drag sa le vezi de trei ori pe saptamana? Nu e totul roz in fiecare zi la Tea dar e consecventa si pentru asta ar trebui sa afle ca are parte de sustinerea tuturor, let her know pe pagina ei de Facebook sau pe Twitter.