Supa de caise

Supa de caise

Exista supa de visine! Exista si supa de caise. Si trebuie sa o incerci pentru ca este cu totul si cu totul speciala. Este o supa de vara, lejera si sanatoasa, pe care o poti manca rece si care te va insenina si binedispune.

 

Caisele sunt unele dintre cele mai sanatoase fructe, iar vara sunt absolut ideale pentru bogatia de vitamine (mai ales vitamina A) si minerale (calciu si potasiu) pe care le contin. Supa de caise pastreaza toate aceste beneficii.

Ca sa faci sase-opt portii de supa de caise ai nevoie de doi morcovi potriviti, 15 caise mari si coapte, doua linguri cu miere, o lingurita de scortisoara si piper proaspat macinat, un varf de cutit de sare, doua linguri de ulei, un pahar de vin alb.

Incepe prin a curata morcovii. Da-i prin razatoare si caleste-i in ulei incins. Pune putina sare. Cand s-au inmuiat adauga mierea de albine, scortisoara si dupa ce totul ajunge iar sa fiarba, stinge cu vinul alb. Lasa alcoolul sa se evapore si adauga caisele taiate in bucatele (sau felii). Pune doua-trei cani de apa si fierbe totul impreuna pentru 10 minute.

Foloseste un blender vertical si transforma totul in crema. Adauga menta proaspat tocata si, daca supa este prea groasa pentru gustul tau, poti pune putin lapte. Serveste supa de caise rece, simpla. Este perfecta!