Scaunul cu doua picioare iti lucreaza muschii continuu

Scaunul cu doua picioare iti lucreaza muschii continuu

Stim deja ca statul jos iti afecteaza sanatatea, ba chiar unele voci spun ca ne omoara incet, dar parca nici nu ti-e foarte comod sa stai in picioare 8 ore, atat cat dureaza programul de lucru. 

Designerul francez, Benoit Malta, a venit cu o idee care sa impace pe toata lumea. Nu este chiar atat de nesanatos ca statul pe scaun toata ziua, dar este mult mai confortabil decat statul in picioare pentru multe ore. 
 
Scaunul Inactivité are doua picioare, spatar si brate si te obliga sa-ti incordezi muschii picioarelor si pe cei ai inimii, ca sa stai in balans. Nu ar fi prea placut sa te rastorni intr-un birou in care nu se aud decat tastaturile, nu? Iti imaginezi cate priviri vor fi apoi asupra ta?
 
Teoretic, cu cat stai mai mult jos, cu atat corpul tau se adapteaza la efort fizic minim, iar metabolismul tau incetineste, dar scaunul Inactivité are grija sa te puna la treaba chiar daca nu vrei.
 
 
Stiai ca statul jos iti dubleaza riscul de atac de cord? Dupa 18 studii la care au participat 800.000 de persoane, concluziile sunt infricosatoare: cei care petreceau mult timp asezati aveau un risc de 147% mai mare de a suferi de boli cardiovasculare, inclusiv un risc de 90% sa sufere de moarte in urma unei probleme cardiovasculare. De aceea scaunul inventat de Benoit Malta este recomandat tuturor persoanelor care petrec mult timp asezati, pentru ca lucreaza in mod constant muschii inimii.
 
Efectul este acelasi ca si cand ai sta pe o minge de fitness. Iti lucrezi in permanenta muschii in timp ce stai asezata, dar nu la modul solicitant, iar a doua zi nu vei avea febra. 
 
Daca stai jos toata ziua, muschii tai se relaxeaza, iar circulatia sangelui scade. Acest lucru face ca tot sangele sa se duca in picioare, ceea ce poate deteriora functia endoteliala a arterelor si, in cele din urma, impiedica vasele de sange sa se extinda. Cu acest scaun lucrurile stau putin altfel, pentru ca muschii picioarelor, care se contracta si se relaxeaza, forteaza sangele sa irige tesutul muscular, ceea ce inseamna ca sangele aduce cu el substantele nutritive necesare intaririi si sustinerii masei musculare. 
 
Designerul numeste teoria pe baza careia a conceput scaunul Inactivité "disonfort suportabil", de care toti corporatistii si toate persoanele care lucreaza la birou au nevoie.