Salata de iarna

|Otilia Ignat |
Salata de iarna

Nimic mai bun decat o salata. Eu sunt mare fan al salatelor, si am cateva motive. Se pregatesc repede, sunt pline de vitamine si minerale, te satura, iti dau energie si au putine calorii. Eu as inlocui o friptura cu o salata de iarna mare, foarte mare!

  

Ca sa faci aceasta minunata salata de iarna, intr-o cantitate suficienta ca sa fie unicul fel de mancare pentru doua persoane ai nevoie de un sfert de varza rosie, un sfert de varza alba, doi morcovi, nuci sau migdale cat iei cu doua maini, patru linguri de ulei de nuca sau alt ulei, o lingura de otet balasamic, o jumatate de lingurita de mustar de Dijon, sare si piper.

Taie varza si cea rosie si cea alba, dar si morcovul. Amesteca toate legumele impreuna cu nucile sau migdalele macinate mare. Combina mustarul cu uleiul si otetul balsamic, potriveste de sare si piper. Pune sosul peste salata amesteca bine si lasa totul la rece pentru 30 de minute, timp in care mai amesteca din nou o data, de doua ori.

Serveste salata simpla. Este exceptionala daca adaugi si cateva crutoane de paine rumenita in cuptor. O varianta mai satioasa, dar care ramane foarte buna in dieta este o lingura, doua, de fulgi de cereale integrale in fiecare portie de salata. Evident renunti la paine, dar vei avea o masa completa, foarte satioasa si binefacatoare.

foto: goodfood.com

Distribuie articolul pe: