De cand am mancat duminica tarta cu rubarba, numai la planta dulce acrisoara imi sta gandul. Si tot poftesc la ea, in special pentru ca rubarba e un deliciu sarac in calorii. Cum a reusit planta asta, care creste razlet in curti transilvanene, sa ma atraga in mreje, nu-mi explic. Tot ce stiu este ca abia astept sa las din nou rubarba sa-mi gadile placut papilele, cu gustul ei usor aspru. Marea mea dezamagire e ca nu creste langa mine, ca sa ne imprietenim mai des. Vietuieste,hat, in gradini transilvanene – adusa acolo de sasi in urma cu o mie de ani. Cine trece pe acolo, musai sa-mi aduca un borcan cu gem de rubarba, dar musai! Lasand la o parte gustul ei aparte, aflati ca planta e recunoscuta inca din Evul Mediu pentru proprietatile ei purgative si tonice. E aliat de nadejde in curele de detoxifiere. Actioneaza simplu si eficient : preparatele din rubarba stimuleaza eliminarea ureei si a metabolitilor azotati prin actiunea directa a plantei asupra rinichilor. Puteti folosi rubarba si pentru combaterea indigestiilor, pentru stimularea apetitului si pentru tratarea afectiunilor stomacului. Va spuneam ca rubarba e un deliciu sarac in calorii. Cum altfel, cand are doar 16 kcal/100 de grame ? In plus e bogata in fosfor, magneziu, potasiu, zinc si vitamine. Cautati o sursa buna de vitamina C ? Aplecati-va printre tufele de rubarba si o veti gasi. O puteti folosi cu succes la prepararea tartelor cu care va veti vraji oaspetii. Atentie insa, nu vor dori sa plece pana nu termina tot din tava. Serbeturi, marmelade, peltea, compoturi – toate le vreau cu rubarba si numai cu rubarba. Gustul acrisor o face potrivita si pentru acrirea ciorbelor. Va recomand sa o mancati in perioade calduroase, la umbra unui copac, cu un pahar de apa rece langa. Ati mancat rubarba pana acum ? Daca nu, ce mai asteptati?