Pui cu lamaie

Pui cu lamaie

 

Pentru a pregati puiul cu lamaie aveti nevoie de:
• un pui
• doua-trei lamai
• sare
• o feliuta de sunca afumata
• doua linguri de unt
• o punga pentru cuptor

 

Curatam bine puiul si il spalam vartos, iar apoi il uscam cu un prosop de bucatarie. Luam apoi lamaile si le spalam bine de tot, eventual le si „dezinfectam” cu putin bicarbonat dizolvat in apa.

 

 

 

Le crestam in patru parti si le introducem in interiorul puiului. Coasem puiul pentru ca toate acele arome sa ramana inauntru. Apoi, amestecam untul inmuiat cu sarea si incepem sa ungem cu acesta tot puiul. Pentru ca eu nu mananc pielea de la pui, incerc pe cat posibil sa ung direct carnea cu untul sarat (adica ridic pielea si condimentez pe dedesubt). Punem puiul in punga speciala pentru cuptor, adaugam si felia de sunca afumata si legam punga la gura. O intepam din loc in loc, punem totul intr-o tava si il aruncam in cuptor pentru minim o ora si jumatate.

 

 

 

Rezultatul este un pui atat de aromat si gustos incat n-o sa va vina sa credeti.

 

 

 

S-aveti pofta, la pui cu lamaie!