Prajitura cu mere

Prajitura cu mere

Merele sunt unul din fructele pe care le avem la discretie. Si este pacat sa nu le folosim, mai ales ca merele, chiar daca sunt parte a unei prajituri sunt foarte sanatoase. Prajitura cu mere, in aceasta varianta este una din cele mai bune prajituri. Se face foarte usor, se potriveste si pentru un moment festiv, dar este ideala si ca prajitura casei.

       

Ca sa faci prajitura cu mere ai nevoie de 375 de grame de faina, 200 de mililitri de ulei (sau 150 de grame de unt topit), 300 de grame de zahar, trei oua, un varf de lingurita de sare, o lingurita de praf de copt, o lingurita cu varf de pudra de scortisoara, esenta de vanilie, patru-cinci mere mari, 100 de grame de stafide.

Unge un vas rotund (arata perfect in forma de guguluf, dar se poate face in orice fel de vas rotund si ceva mai inalt) si tapeteaza-l cu putina faina. Capata o „fata” speciala daca tapetezi vasul pentru copt cu zahar brun (circa o lingura).

Amesteca uleiul (sau untul topit) cu zaharul pana ce acesta se topeste complet. Amesteca separat faina, sarea, praful de copt si scortisoara si adauga-le in combinatia de zahar si ulei. Omogenizeaza totul bine. Pune pe rand ouale si amesteca dupa fiecare. Pune stafidele si amesteca. Rastoarna compozitia in vasul pentru copt.

Curata merele si taie-le in bucati mari. Ingroapa merele in aluat cat mai egal. Daca folosesti mere din soiuri diferite, aseaza-le alternativ. Coace prajitura in cuptorul bine incins inainte, la foc moale, circa o ora. Verifica daca este facuta. Trebuie sa fie ferma la atingere dar nu trebuie lasata sa se usuce.

Scoate prajitura din tava imediat ce este gata (mai ales daca folosesti zahar), pentru ca altfel se lipeste. Lasa prajitura cu mere sa se raceasca bine inainte de a o taia. Este foarte buna simpla, alaturi de ceai, cafea sau lapte, dar merge de minune cu sirop de fructe, inghetata sau frisca.