Nu se poate sa nu fi fost macar o data la karaoke. La inceput mi s-a parut doar o alta metoda de a ma penibiliza in public, insa mi-am dat seama ca lucrurile nu sunt atat de grave. Ai, n-ai voce, ideea e sa canti melodia preferata fara emotii, fara frustrari. La karaoke te apuca sentimentul ca esti intr-o secta. Toata lumea te aplauda, toti te ovationeaza chiar daca vocalizele tale au rezonante de smirghel. Microbul m-a cuprins de o luna, timp in care in fiecare saptamana sunt nelipsita de la microfon. Si nu, nu ma laud cu o voce melodioasa. Deloc. La karaoke e ca la nunta. Nu e loc de emotii si nu iti trebuie neaparat voce, doar palme. Stiti de ce ? Se merge pe principiul reciprocitatii, acelasi pentru care mergi la nunta altora doar ca sa vina si ei la tine. Chiar daca esti total afon, atat timp cat i-ai aplaudat pe ceilalti, vei primi ovatii la scena deschisa. In speranta ca v-am convins, sper sa va vad pe acolo. Vom canta impreuna, ne vom distra si vom urmari amuzati lupta celorlati cu microfonul. In caz ca nu stiti unde sa mergeti va ofer imediat o lista. Cand te mai gandesti ca faci si fitness pe scena, la cat te agiti, ma intreb ce te mai retine sa nu sari acum pe microfon. Spice Club – pe Calea Victoriei, langa magazinul Victoria. E o referinta verificata. Muzica buna, atmosfera incendiara. Pentru karaoke in varianta stridenta va recomand Pub 41 Brauhaus. Incercati ceva rock, un Rammstein pitigaiat cantat dupa ce ati inhalat heliu. Distractia e asigurata! Daca vreti sa va mutate mai spre nordul orasului, recomandarea va trimite la Hard Rock Café. Nu uitati sa beti ceva inainte, ca sa prindeti curaj. V-am deschis apetitul pentru karaoke ? Eu sper ca da. Ne vedem pe scena!