Detoxifiaza-ti organismul in fiecare zi prin 8 metode simple

|Livia Caled |
Detoxifiaza-ti organismul in fiecare zi prin 8 metode simple

Corpul este expus in fiecare zi la tot felul de chimicale prin intermediul alimentelor, produselor cosmetice, poluarii sau produselor de curatat. Daca vrei sa ai o sanatate de fier si sa nu ai surprize neplacute cand ti-e lumea mai draga, este important sa reduci cantitatea de toxine si sa ai grija la produsele cu care intri in contact.

Cea mai la indemana maniera de a scapa de toxine este detoxifierea, o metoda care nu numai ca iti curata organismul, dar ii si reda energia pe care si-a pierdut-o din cauza toxinelor. Detoxifierea, contrar opiniei comune, nu presupune sa te privezi de alimente si nici sa te infometezi, ci doar sa reduci cantitatile de produse nesanatoase. Grasimile procesate, sucurile nenaturale, dulciurile cu E-uri si mult zahar, produsele de patiserie, mezelurile si alte asemenea alimente iti dau o stare de moleseala si iritabilitate, stari pe care de obicei nu te gandesti sa le tratezi.

Cum poti sa eviti acumularea toxinelor? Potrivit specialistilor de la MindBodyGreen, corpul poate fi detoxifiat zilnic prin 8 metode simple:

1. Fa dusuri alternative, adica dusuri cu apa rece si apa fierbinte. Incepe dusul cu un jet de apa calda, dupa care da-o pe rece timp de cateva secunde, apoi pe apa fierbinte si iar pe rece. Aceste dusuri iti stimuleaza circulatia sangelui si iti revigoreaza pielea. De asemenea, ajuta organismul sa scape mai repede de toxine.

2. Daca iti plac baile lungi, atunci poti incerca sa faci bai de detoxifiere. Ce inseamna asta? Pune in apa din cada putin ghimbir, acesta te ajuta sa transpiri si sa elimini toxinele. O ceasca de otet de mere sau una de bicarbonat de sodiu vor avea aceleasi efecte asupra corpului tau, te vor face sa transpiri.

3. Bea in fiecare dimineata un pahar de apa calduta cu suc de la o jumatate de lamaie sau, daca ti se pare prea acra, cu 2 felii de lamaie. Deoarece are efect diuretic, ea ajuta la eliminarea toxinelor din organism si la mentinerea unui tract urinar sanatos. Studiile au mai aratat ca lamaile ajuta si la purificarea sangelui. Mai multe despre efectele benefice ale consumului de apa cu lamaie dimineata gasesti aici.

4. Hidrateaza-te suficient pe parcursul unei zile, asta inseamna 2 litri de apa. Ai grija ca apa sa fie filtrata. Daca ti se pare aiurea sa bei apa desi nu ti-e sete, pune in apa o felie de lamaie si o sa o bei de placere. Hidratarea inseamna o piele sanatoasa, rinichi care functioneaza normal si o digestie buna. De asemenea, nu este deloc de neglijat faptul ca un organism hidratat imbatraneste mai greu.

5. Respira adanc, acest lucru iti activeaza sistemul nervos parasimpatic care te ajuta sa iti limpezesti mintea, sa iti detoxifiezi creierul, sa arzi grasimile, sa iti grabesti metabolismul si sa elimini toxinele din corp. Incearca sa tragi aer in piept si sa il tii acolo cateva secunde dupa care da-l afara simultan pe gura si pe nas. Pare o metoda bizara, dar functioneaza.

6. Foloseste un burete natural special pentru exfoliere. Acesta nu numai ca va elimina celulele moarte de la suprafata pielii, dar va stimula si circulatia sangelul. Corpul va fi ajutat in acest fel sa scape de toxine. Foloseste acest burete seara, inainte de a face dus. Evita sa folosesti acest burete in zonele sensibile care pot fi iritate cu usurinta.

7. Citeste etichetele produselor de curatat sau cosmetice pe care le cumperi. Nu uita ca pielea absoarbe chimicalele din aceste produse, care ajung in cele din urma in sange. Daca gasesti mai mult de 3 ingrediente pe care nu le poti pronunta, incearca sa te orientezi catre alte produse. Nu uita, de asemenea, sa folosesti manusi atunci cand folosesti produse de curatat.

8. Consuma alimente cat mai naturale si mai putin alimente ambalate. Cu cat alimentele sunt mai simple, cu mai putine ingrediente pe eticheta, cu atat sunt mai sanatoase. Ai grija sa consumi zilnic salate, legume si fructe. De asemenea, incearca sa mananci seara lejer.

 

Distribuie articolul pe: