De ce este atat de dificil sa slabesti

|Dana Lazar |
De ce este atat de dificil sa slabesti

In jur toata lumea vrea sa slabeasca. De ani de zile. Tot timpul. Insa rezultatele nu sunt pe masura dorintei. Din ce cauza este atat de dificil sa slabesti? Si vorbim aici de oameni educati, care stiu sa se informeze, care au timp si bani sa aleaga cea mai buna mancare pentru ei. De unde vine problema?

 

1. Oamenii nu rezista la senzatia de foame

Si este foarte normal sa se intample asa, aceasta senzatie este cea care ne tine in viata. Creierul ne semnaleaza ca corpul nostru are nevoie de mai multa energie si ne obliga sa il hranim. Cu senzatia de foame nu este de glumit, este atat de neplacuta incat atunci cand o ai chiar nu mai poti face nimic altceva decat sa iti procuri rapid ceva de mancare.

Dar suntem toti grabiti si cu un milion de lucruri de facut. Pur si simplu nu avem nici timp si nici chef sa ne trezim dimineata si sa sarim in bucatarie ca sa ne pregatim ceea ce trebuie. Iar pe la 11-12 ne trezim ca mancam cele mai mari porcarii alimentare in cantitati enorme.

 

2. Mancarea procesata

Stim de multa vreme ca mancarea procesata este inselatoare si da un soi de dependenta. Cei care o produc vor sa nu ii rezisti, sa consumi cat mai mult, mai mult decat ar avea nevoie corpul tau propriu zis pentru hranire. Unul dintre secrete este sa ascunda zahar printre ingredientele sale, asa ca acum intalnesti zahar pe unde nu te astepti. Insa mai sunt si altele, de care nu stii cum sa te feresti. 

Asa ca, daca vrei sa slabesti, ar trebui sa iti produci mancarea in casa. Nu vreau sa exagerez, imi inchipui ca este greu sa produci paine in casa, sau iaurt in casa. Insa chiar si pe acestea cand le alegi trebuie sa le iei cat mai simple si neprocesate.

 

3. Combinam prea mult mancarea

Daca am manca un singur fel de mancare ne-am simti mult mai rapid plini si gata sa trecem la o alta activitate. Dar noi nu facem asta, ci combinam oua cu paine, cu unt, cu gem, cu lapte, cu cereale si fructe. Si asta numai la masa de dimineata. 

Iar cand este vorba despre mancare gatita, tendinta de a combina devine si mai mare si ea se vede pe siluetele noastre: este dificil sa spui nu unei farfurii pline cu sarmalute, insa daca ai in fata o farfurie plina cu orez realizezi dupa doua linguri ca nu iti mai trebuie, te-ai saturat.

 

Tu de ce crezi ca nu reusesc oamenii sa slabeasca?

 

Sursa foto: hepta.ro

 

Distribuie articolul pe: