Nu trebuie sa arunci cu banii pe produse bio ca sa ai un stil de viata sanatos. Preparate naturale se gasesc peste tot, mai ales prin piete, la niste preturi accesibile, totul e sa iti gandesti meniul astfel incat sa acoperi toate grupele alimentare. Daca mananci prea multe verdeturi si nu mananci proteine, o sa ai o stare de slabiciune, iar daca uiti de lactate, o sa ai carente de calciu. Cele mai sanatoase alimente nu sunt neaparat cele mai scumpe. Potrivit nutritionistilor, in lista de alimente sanatoase intra verdeturile, legumele, fructele, lintea, fasolea, nautul, ouale, lactatele, pestele, cerealele integrale, alimente care sunt accesibile oricui. Cand iti fac cu ochiul mezelurile, ieftine sau scumpe, atunci situatia se schimba, nu se mai poate vorbi de un stil culinar sanatos. Cum faci sa mananci sanatos si ieftin? 1. Mananca nuci sau seminte zilnic Nu trebuie sa cumperi somon pentru a-ti procura Omega-3, aceste grasimi sanatoase se gasesc si in nuci sau seminte. Nenumarate studii au demonstrat ca nucile si semintele reduc cu 30% riscul bolilor de inima si cu 43% a bolii Parkinson. Consumul zilnic de nuci, seminte de floarea soarelui si alune, inclusiv untul de arahide, ajuta, de asemenea, la controlarea greutatii corporale. 2. Nu mai da banii pe mezeluri si alte alimente procesate, ia-ti proteinele din vegetale Mezelurile si alte alimente procesate nu aduc cine stie ce beneficiu sanatatii. Studiile au aratat ca alimentele procesate predispun la infectii si boli cronice, incluzand aici boli cardiovasculare, cancer si boli ale oaselor. Care sunt alimentele procesate? Alimentele de tip fast-food, mezelurile, produsele de patiserie sau cofetarie, si in general toate produsele cu faina alba si zahar alb, chipsurile, sucurile nenaturale, alimentele care contin coloranti, cerealele dulci, prajelile. Cu ce sa le inlocuiesti? Cu linte, fasole, naut, oua, branzeturi, peste si legume. Citeste si 18 alimente pe care nutritionistii refuza sa le manance. 3. Mananca mai putin Poate ca cel mai greu lucru cand vine vorba de alimentatia sanatoasa este partea cu moderatia. Putini sunt cei care reusesc sa se ridice de la masa cand inca nu s-au saturat. Pe langa faptul ca portiile gigantice duc la ingrasare, ele predispun la boli de inima si diverse alte afectiuni. Mai multe studii au demonstrat ca persoanele care mananca mai putin traiesc mai mult, sunt mai ferite de boli si au, in general, o stare psihica mai buna. 4. Inlocuieste painea alba cu orezul Painea alba este foarte saraca in nutrienti si, in timp, iti poate aduce multe kilograme in plus, dar si diverse probleme de sanatate. Incearca sa inlocuiesti painea alba cu orezul, painea integrala sau cartofii. De asemenea, ea poate fi inlocuita si cu fasole si salate de legume satioase. 5. Nu iti mai cumpara carne rosie Carnea rosie, pe langa faptul ca este scumpa, este si destul de nesanatoasa. Ideal ar fi sa reduci consumul de carne rosie la o data pe saptamana (vita, porc, miel), pentru a preveni cancerul de colon, pancreas, mamar si de prostata. 6. Inlocuieste dulciurile cu fructele Decat sa iti cumperi o ciocolata de 4-5 lei sau niste produse de patiserie, mai bine optezi pentru 1 kilogram de fructe. Fructele iti imbunatatesc digestia, iti curata organismul de toxine si iti aduc mineralele si vitaminele de care ai nevoie. Citeste si Top 6 cele mai nesanatoase mic dejunuri.