Trebuie sa iti atrag atentia de la inceput : nu este genul de articol unde ti se spune ca daca faci 100 de abdomene echer ai six pack. Intrebarea pusa cel mai frecvent este "cum sa ai un abdomen plat“? Solutia este sa scapi de grasimea de pe abdomen. Este tipul de grasime cel mai periculos deoarece, pe langa evidenta problema estetica, centimetri in plus la talie si abdomen sunt indicatori clari ca exista o boala. Principalul motiv pentru care depunem grasime pe abdomen este stresul. In momentul in care suntem stresati, nivelul de cortizol creste si asta se vede la burtica. Ce se intampla? Cortizolul “sparge” tesutul muscular care arde calorii si depoziteaza grasime in zona abdominala. Daca esti stresat si mai ai si o dieta luata de pe net sau de la vecina de la 5, e cu atat mai rau. Studiile arata ca stresul cauzat de o dieta proasta poate creste nivelul de cortizol, in felul asta iti ramane burtica cu toate ca incepi sa consumi mai putine calorii. Ce putem face pentru un abdomen plat? Putem sa lucram la un organism sanatos. 1. Zaharul = dusman Cand te lupti cu grasimea de pe abdomen, cea mai importanta arma este o dieta adecvata. Redu caloriile mancand proteine, legume, fibre si inlocuind obiceiurile alimentare de care stii si tu ca sunt proaste cu unele bune. De exemplu, sa presupunem ca ti-e pofta de ceva dulce. In loc sa te infigi in prima ciocolata, presara niste scortisoara pe un mar taiat felii. Iti garantez ca e gustos! 2. Dormi Cu totii avem termene limita si proiecte de predat si prea multi prieteni pe care trebuie sa ii vedem si parca nu ne ajung orele dintr-o zi. Dar incearca sa te odihnesti. Cand esti obosit corpul tau simte nevoia de dulce sau de ceva de rontait.Dormind 7 ore pe seara este cel mai bun lucru pe care-l poti face pentru tine si pentru corpul tau. 3. Vitamina C Revenim la cortizol (hormonul ala nesuferit care te ajuta sa depui grasime pe abdomen) si va spun ca exista un mod de a-l combate folosind vitamina C. Pe langa faptul ca te ajuta sa te lupti cu o raceala, vitamina C este si unul dintre elementele esentiale din carnitina (carnitina te ajuta sa arzi grasimi, foloseste grasimea si o transfera in combustibil). Daca treci printr-o perioada proasta, stres la munca sau vreo despartire, creste-ti doza de vitamina C mancand fructe care o au din plin (kiwi e cel mai bun!). 4. Fa sport Daca crezi ca alea 20 de abdomene din fiecare seara pe care le faci in pat sau cand te apuca vreun puseu de energie motivationala te vor ajuta sa dai burtica jos, te inseli. Sa faci abdomene chinuitoare si sperand sa reduci grasimea din acel punct e ca si cum ai incerca sa faci exercitii pentru obrazul drept. Se cheama spot reducing si nu merge. In loc sa faci abdomene, fa exercitii in care sa fie actionate mai multe grupe de muschi si care sa-ti lucreze sistemul cardiovascular. Fa plank 30 de secunde (iti tii corpul in positie de flotare stand pe antebrate ), cand iesi in club ridica-te si danseaza, renunta la a merge cu liftul si mai lasa masina in fata blocului din cand in cand. Astept intrebarile tale la rubrica dedicata de pe site.