Crogoasa, desertul de 1.300 de calorii care a innebunit New York-ul

Crogoasa, desertul de 1.300 de calorii care a innebunit New York-ul

Acum un an, new yorkezii erau innebuniti dupa un desert abia descoperit. Chef-ul Ansel Dominique a inventat atunci crogoasa, o gustare jumatate croissant, jumatate gogoasa. Pentru cronut (in engleza), americanii se asezau la cozi interminabile cu noaptea in cap, iar unii faceau chiar afaceri daca reuseau sa achizitioneze ravnitul desert. Il cumparau cu 5 dolari si il vindeau cu 40 pe Craiglist sau chiar si cu 100 de dolari pe piata neagra. 

De curand, Ansel Dominique a facut publica reteta pentru crogoasa, lunga de 2.300 de cuvinte si cu instructiuni complicate. De notat este ca pasii trebuie facuti in trei zile pentru ca desertul sa iasa perfect.
 
Cei care cumparau crogoasa, spuneau ca are gust de "lacrimi de fericire" si ca "este mai crocanta decat un croissant, dar mai pufoasa decat o gogoasa". Insa acestia nu si-au pus niciodata problema cate calorii inghit odata cu deliciosul desert. 
 
 
Conform retetei lui Ansel, trebuie folosite 26 de linguri de unt si este prajita in ulei din seminte de struguri, iar daca faci un calcul, o crogoasa are in jur de 1.300 de calorii. Daca vrei sa afli mai multe, hai sa analizam continutul nutritional. 
 
O crogoasa de 259 de grame are, asadar, 1.330 de calorii, din care 910 provin din grasime. Grasimea totala este de 103 grame, adica 158% din cantitatea zilnica recomandata. 88 de grame sunt carbohidrati, 46 grame de zahar, 11010 miligrame de sodiu si 155 miligrame de colesterol. 
 
 
Desigur, caloriile si valorile nutritionale pot varia in functie de gusturile tale. Cum preferi crogoasa? Simpla, umpluta, cu umplutura sau glazura, pudrata cu zahar? Daca esti curios, poti sa faci un compromis, insa o data-n viata! Cu siguranta poti gasi deserturi mult mai serioase.