Experienta mea traita impreuna cu pacientii mei, dar si a multora dintre cunostintele mele si ale altora, definesc o situatie model deja, pentru ca se intalneste foarte des. Analize bune, pacient…bolnav. Multi probabil ca v-ati intrebat cum de e posibil? Sa fie medicii de vina? Sa fie metoda de investigare? Sa fim noi de vina? Felul in care am ajuns sa traim? Atunci de ce imi mai fac analizele? Pentru ca da, sunt foarte multe cazuri in care analizele ies perfect iar oamenii se simt rau. Continua sa se investigheze pana cand ajung sa creada ca simptomele lor poate nu sunt reale sau nu mai stiu ce sa creada. Medicii le spun ca totul e de la stres, totul trece sub denumirea de depresie, surmenare, ipohondrie. Cei mai multi ajung la a duce boala pe picioare sau apeleaza la antidepresive. Da, totul devine roz atunci, pentru ca daca iei antidepresive te vei simti minunat chiar daca te-a calcat trenul… Pana la urma se dovedeste ca toata lumea are o parte de vina, dar pana a arata cu degetul spre cineva (desi nu cred ca asta e neaparat scopul), haideti sa intelegem un pic mecanismul. Primul lucru pe care il face cineva este sa-si faca analizele. In general se face setul normal de analize, cel decontat de orice asigurare medicala. Ce urmaresc aceste analize sa vada? Un dezechilibru in organism care va lasa ca urma o concentratie a unei substante sub sau peste limitele admise. Mentinerea tuturor concentratiilor produsilor care sunt vehiculati in mediul intern in limite normale se numeste homeostazie. Corpul nostru este construit si dotat cu mecanisme extrem de complexe, astfel incat sa mentina homeostazia atat in conditii de trai normale cat si in conditii neobisnuite sau in cazuri de boala. Orice situatie care va devia de la normal, oricat de putin, adica orice concentratie a unei substante care tinde sa o ia razna, va declansa o serie de senzori care vor informa creierul despre situatie. Creierul va mobiliza toate mecanismele pentru a mentine homeostazia, adica sa aduca acea concentratie in limitele normale. De exemplu, daca glicemia creste, ne va fi sete pentru ca apa sa dilueze sangele, iar odata cu eliminarea sa renala sa scoata si glucoza in exces. Daca concentratia de calciu creste peste normal, deci peste capacitatea osului de a-l stoca, mineralul va fi depus in tesuturile moi (formeaza calculi) pentru a se normaliza concentratia sangvina. Setul normal de analize reprezinta valori de concentratie ai constituentilor cei mai importanti ai sangelui, urinei, etc. Acestia ajung a se dezechilibra destul de greu tocmai pentru ca organismul se straduieste sa normalizeze valorile. De cele mai multe ori simptomele sunt tocmai mobilizarea in exces a unor mecanisme de aparare impotriva acestor dezechilibre. Mai toate bolile au plecat de la suprasolicitarea unor mecanisme de aparare impotriva dereglarii homeostaziei. Asa ca, dragii mei, analizele pot iesi bine, cu valorile in limite normale, dar sa nu fie insotite si de o stare buna. Acesta este semnul ca se intampla ceva, dar corpul inca reuseste sa faca fata dezechilibrelor si ca, probabil, totul poate fi reversibil. In momentul in care analizele nu mai sunt bune, este clar ca am intrat de cele mai multe ori in zona in care mecanismele inca nu fac fata (acuta), dar vor face in curand (ramane starea de rau dar analizele se echilibreaza) sau in care capacitatea de a regla ceva a fost de mult consumata (faza cronica) prin persistenta dezechilibrului, netratandu-se cauza. O sa intrebati: bun, si ce e de facut daca analizele nu sunt neaparat o imagine clara a bolii? O sa va spun o poveste sau celor care sunt mai in varsta o sa le aduc aminte. Inainte, acum cateva decenii, metodele de investigare erau mult mai sumare. Medicul nu avea la indemana investigatii imagistice, nici reactivi care sa permita dozare de anticorpi sau de alte substante mai putin analizate. Asa ca, se bazau foarte mult pe diagnosticul diferential, adica pe investigarea pacientului prin cantarirea aspectului, palpare, percutie, ascultare cu stetoscop, discutii lungi, intrebari multiple, anamneza (studierea istoricului pacientului, dar si al familiei dpdv medical). Azi acest diagnostic diferential nu se mai face. Totul se rezuma la a privi niste valori pe o hartie. Cunosc medici batrani (cu adevarat, si nu e o jignire acest adjectiv pentru ca e spus cu un real respect), imi sunt modele si indrumatori, care ofera un adevarat spectacol de virtuozitate cand ii privesti cum realizeaza acest diagnostic. Au o schema de la care nu se abat, te evalueaza, pipaie, masoara, ciocanesc, palpeaza, asculta din cap pana in picioare in timp ce te tot intreaba, in timp ce te evalueaza si psihic facandu-si o parere privind tonusul tau, optimismul, etc. Arata ca un dans, toate gesturile se desfasoara fluid, intr-o ordine precisa si nu totdeauna aceeasi, cu calm, fara graba si fara sa-ti dea impresia de fortat. Exact ca un dans in care el conduce si tu te lasi purtat de un ritm nestiut. Dl. Dr. Onaca (neurolog) spune ca “actul medical nu se poate fixa in timp, el dureaza atat cat e nevoie. Cu unul 10 minute, cu altul 3 ore. Stai cat e nevoie”. Pentru ca de raspunsurile pe care le gasesti depinde sanatatea celui din fata ta. Astazi prea putini mai fac acest examen clinic amanuntit. Prea putini mai au rabdarea de a citi incontinuu si de a intelege. De a corela analizele cu examenul clinic. O analiza nu se citeste doar vazand daca ai depasit limitele, ci se analizeaza in functie de cat esti de departe de valoarea de mijloc a intervalului, facand corelatii cu simptome si aspecte generale constatate prin interactiunea directa cu pacientul. Prin definirea fiecarui simptom si corelat cu elementele care-l declanseaza, etc. Azi, sistemul cardurilor de sanatate e in masura sa scoata din ritm atat pacientul cat si medicul. Pacientul se grabeste, medicul e coplesit de hartogarie si de probleme informatice… Cine mai are putere si rabdare sa consulte sau sa fie consultat? Bolile autoimune sau intolerantele pentru diverse substante (fie din alimente fie din mediul inconjurator) sunt foarte greu de diagnosticat. O statistica americana arata ca cel putin o persoana din doua sufera de o astfel de afectiune, de cele mai multe ori nediagnosticata si care evolueaza pe tacute. Ar fi necesara macar masurarea nivelului corect de radicali liberi circulanti, a unei serii de reactii la diverse substante, dar si cunoasterea in amanuntime a biochimiei celulare si a efectelor proceselor redox si a echilibrului dintre oxidoza si redoza (stiu, suna prea tehnic, imi cer scuze). Locurile unde se pot face aceste lucruri in mod real (sunt multi care spun ca o fac) sunt cateva in lume. Bolile autoimune si intolerantele sunt cel mai greu de diagnosticat pentru ca intelegerea lor a inceput cu prea putin timp in urma. Aceste afectiuni nu existau inainte de Al Doilea Razboi Mondial. Sau erau asa de rare ca pur si simplu puteau fi neglijate. Aceste afectiuni dau simptome multiple ca oboseala, dureri de cap, articulare, fluctuatii de tensiune, ameteli, disconfort gastric, aritmii, etc si pot duce la declansare de boli cardiovasculare, cancere, diabet, boli de nutritie, etc. Dar nu lasa urme asupra concentratiilor celor mai multi parametri masurati in analizele uzuale si nici macar disponibile. Aceste boli sunt rezultatul stilului de viata, a alimentatiei, noxelor, sedentarismului, stresului zilnic, a obezitatii, anxietatii si lipsei relatiilor afective adevarate si implinite, lipsa spiritualitatii, a grijii de sine. Ce sfat sa va dau voua la final? Sa cautati oamenii care pun diagnostic nu doar privind hartii ci privindu-va si pe voi. Cautati-i pe aceia care au timp sa va asculte si care pun intrebari, care va ating si va investigheaza fizic, pe cei care isi pun si ei intrebari, pe cei care invata si incearca sa inteleaga cauza si nu pun mana rapid pe retetar ca sa va scrie un pomelnic de doua pagini. Caci actul medical continua si dupa ce pacientul a plecat, pana tarziu in fiecare noapte citind, contactand colegi de acasa sau din alte colturi ale lumii si intreband despre experientele lor similare, revenind uneori la manuale sau cursuri vechi, cautand altele noi… Si va mai spun ca daca va e rau, dar aveti analizele bune nu sunteti nebuni. Exista un proces inflamator cronic undeva dar a carei manifestare e greu de dibuit. Asa ca e binevenita oricand o schimbare a stilului de viata: echilibrare, alimentatie corecta, odihna, relaxare, sport si reconstruirea relatiilor cu cei dragi. Nota: Articolul ne-a fost oferit de Camelia Hoinarescu, specialist in Nutritie, membru al Ordinului Practicienilor de Medicina Complementara din Romania, maestru in arta culinara, cu o experienta de peste 10 ani in industria alimentara. Pe Camelia o gasiti si pe blogul ei, Dietator.ro.