Considerată o afecțiune specifică copilăriei, tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) este tot mai recunoscută ca o problemă importantă și la adulți. Noi cercetări evidențiază subdiagnosticarea acestei afecțiuni, dar și o tendință îngrijorătoare. ADHD este legat de o durată de viață mai scurtă la adulți. Această descoperire ridică întrebări esențiale, precum: ce factori contribuie la acest risc crescut și cum pot sistemele de sănătate să sprijine mai bine nevoile specifice ale adulților care trăiesc cu ADHD? ADHD este legat de o durată de viață mai scurtă ADHD este o tulburare neurodezvoltată care afectează milioane de oameni din întreaga lume. Ratele de prevalență estimate sunt între 5-7,2% în rândul tinerilor și 2,5-6,7% în rândul adulților. Aceasta înseamnă că aproximativ 366 de milioane de adulți care trăiesc cu ADHD la nivel global – un număr comparabil cu întreaga populație a Statelor Unite. Trăind cu ADHD Cercetări recente arată că 6,8% din populația adultă globală trăiește acum cu ADHD. Este o creștere semnificativă față de 4,4% raportată în 2003. Nu doar o afecțiune a copilăriei Contrar percepției comune că este o tulburare specifică copilăriei, o majoritate semnificativă – de până la 90% – dintre copiii cu ADHD continuă să manifeste simptome și la vârsta adultă. Diagnostic tardiv Mai mult, diagnosticarea la vârsta adultă nu este rară. Un studiu a constatat că 75% dintre adulții cu ADHD nu fuseseră diagnosticați în copilărie. Ca urmare, mulți adulți încep să realizeze că dificultățile persistente legate de concentrare, organizare și controlul impulsurilor ar putea fi, de fapt, semne ale unui ADHD nediagnosticat. Cercetări în creștere Odată cu creșterea gradului de conștientizare a acestei tulburări, specialiștii se concentrează tot mai mult pe studierea impactului său asupra vieții adulților. Un studiu publicat în British Journal of Psychiatry a adus noi informații despre implicațiile pe termen lung ale ADHD asupra sănătății. Studiul a analizat datele a 9.561.450 de pacienți din practicile de îngrijire primară ale Serviciului Național de Sănătate din Marea Britanie, incluzând 30.039 de persoane diagnosticate cu ADHD. Fiecare persoană cu ADHD a fost asociată cu 10 persoane fără această afecțiune. În perioada de urmărire, care a durat din 2000 până în 2019, 193 de pacienți bărbați și 148 de paciente femei cu ADHD au decedat. Speranța de viață cu ADHD Deși cercetările anterioare au asociat ADHD cu diverse riscuri pentru sănătate, acest studiu este primul care utilizează datele despre mortalitatea de orice cauză pentru a estima speranța de viață a persoanelor cu această tulburare. Studiul, care a implicat peste 30.000 de adulți britanici diagnosticați cu ADHD, a relevat că, în medie, aveau o speranță de viață mai scurtă comparativ cu populația generală. Cu aproximativ 7 ani mai puțin pentru bărbați și 9 ani mai puțin pentru femei. Autorii au întărit constatările din studiile anterioare, confirmând că ADHD este foarte mult subdiagnosticat. Aceștia au subliniat că mulți dintre participanții la studiul lor—majoritatea fiind diagnosticați ca tineri adulți—ar putea face parte dintre cei mai grav afectați de această afecțiune. ADHD, legătură cu rata mortalității Cercetările anterioare au mai evidențiat și o legătură între ADHD și rate mai mari de mortalitate. O meta-analiză din 2022 publicată în JAMA Pediatrics a arătat că persoanele cu ADHD au un risc semnificativ mai mare de a muri prematur. În special din cauze precum accidentele și suicidul, comparativ cu populația generală. Speranță de viață mai scurtă Un studiu din 2019, care a folosit tabele actuariale pentru a estima speranța de viață, a descoperit că adulții diagnosticați cu ADHD în copilărie aveau o speranță de viață cu 8,4 ani mai scurtă decât populația generală. Care sunt motivele? Deși noul studiu nu a identificat cauzele precise ale morții premature în rândul persoanelor cu ADHD, a descoperit un set îngrijorător de factori de risc. Autorii au legat această speranță de viață mai scurtă de factori precum niveluri mai scăzute de educație și venituri, rate mai mari de fumat și consum de alcool, precum și obiceiuri de somn deficitare. Russell Barkley, autorul principal al studiului, a subliniat că ADHD ar trebui văzută nu ca o afecțiune temporară a copilăriei, precum enurezisul, ci ca o provocare pe termen lung. Barkley, un fost profesor de psihologie clinică la Universitatea Virginia Commonwealth, sugerează că o comparație utilă pentru ADHD este diabetul. Tratament pe viață pentru ADHD ADHD este o afecțiune cronică care necesită o gestionare continuă, la fel ca hipertensiunea, colesterolul ridicat sau diabetul. “Trebuie să tratezi aceasta pe viață”, subliniază el. Comportamente riscante Comparativ cu populația generală, persoanele cu ADHD aveau de două ori mai multe șanse să fumeze sau să abuzeze de alcool. Mai prezentau rate semnificativ mai mari de autism, auto-vătămare și tulburări de personalitate. Așa cum a subliniat Joshua Stott, profesor de psihologie clinică și îmbătrânire la University College London și autor al studiului, “Adulții cu ADHD se confruntă adesea cu probleme de control al impulsurilor, ceea ce duce la un comportament riscant crescut.” Citește și: Ce dezvăluie jobul despre sănătatea ta mentală Îmbunătățirea tratamentului pentru ADHD Dacă mortalitatea crescută este legată de diagnosticele greșite și de lipsa de sprijin cu care se confruntă adesea adulții cu ADHD, adaptarea acestor tratamente ar putea ajuta. “Dacă este vorba despre sisteme, acestea sunt maleabile,” a spus Stott. Sistemele de sănătate, de exemplu, ar putea avea un impact semnificativ prin ajustarea modului în care sprijină mai bine persoanele cu ADHD. Ele se pot confrunta cu provocări precum sensibilitățile senzoriale, dificultăți în gestionarea timpului sau probleme de comunicare eficientă în timpul consultațiilor scurte cu medicii. Ce vor specialiștii Stott a exprimat speranța că tratamentele pentru abuzul de substanțe sau depresie ar putea fi adaptate pentru a răspunde nevoilor pacienților cu ADHD. Deși cauzele specifice ale decesului nu au fost determinate, Stott a recomandat ca cercetările viitoare să se concentreze pe factori de risc precum depresia sau potențialul de auto-vătămare. El crede că acest lucru ar putea ajuta la ghidarea specialiștilor în dezvoltarea unor strategii eficiente de prevenire. Citește și: Cele mai comune simptome de ADHD