Dietetik: Chez Mazilique si-a schimbat putin look-ul, s-a transformat in Chef Mazilique. De unde a venit schimbarea? Cristina Mazilu: Schimbarea n-a avut nicio strategie în spate, ci a fost o joaca alaturi de doi dintre prietenii mei. Mie îmi placea ÅŸi logoul anterior, cel cu un cupcake răsturnat ÅŸi turtit – reflecta foarte bine nepriceperea ÅŸi amatorismul meu într-alte gătitului J Îl făcusem singura atunci când am deschis blogul Chez Mazilique. Cel nou e facut cu ajutorul a doi prieteni – Cristina Papacu de la Kitten care a facut logo-ul, ÅŸi Bogdan Zarchievici, de la Creative Media Agency , care s-a jucat cu tagline-ul Chez Mazilique, transformându-l în Chef… E mai mult o gluma, sa nu o luam prea-n serios 😀 Dietetik: Esti jurnalist ziua si supergospo cu laptop si dslr noaptea. Cand ai timp de toate daca alergi si ziua si noaptea pe la tot felul de evenimente? Cristina Mazilu: Ani de zile am crezut ca nu am timp. Dar de fapt, atunci cand esti motivat, reusesti sa gasesti sau sa-ti faci timp. Iar pe mine ma motiveaza prietenii mei, cu care impart tot ce gatesc. E o pasiune destul de egocentrica, fiindcă sunt alimentată de reacÅ£iile ÅŸi încurajările lor. A win-win situation :-D. D: Gustul vine mancand. Pasiunea pentru gatit la fel? Cristina Mazilu: Da, clar. D: De cand a inceput acest cooking frenzy si care e feed-back-ul? Cristina Mazilu: A început undeva prin martie. Înainte găteam cam de doua ori pe an – pui la cuptor undeva între Crăciun ÅŸi Revelion ÅŸi un castron de penne arrabiata primăvara. Åži mi se părea că mutam munÅ£ii. În primăvară însă, după ce mi-am chemat gaÅŸca de prieteni la o petrecere la care am gătit ÅŸi – lăsând la o parte faptul că am adormit ÅŸi i-am lăsat pe ei să spele toate vasele – mâncarea a fost apreciată ÅŸi intens lăudată. A fost suficient ca să recidivez ÅŸi să ajung să gătesc într-o manieră, ce-i drept, exhibiÅ£ionistă. Iar în vară am gătit ceva mai public – am dus brioÅŸele, tartele ÅŸi restul de prăjituri la Street Delivery, unde am avut astfel ocazia să cunosc o parte dintre cititorii blogului. A fost o experienţă foarte tare ÅŸi acum mă gândesc la „scuze” ca să ne mai întâlnim să mâncăm :)) D: Care e cea mai buna mancare ever, pe care nu ai gatit-o tu? Cristina Mazilu: Mi-e imposibil să aleg un singur fel de mâncare. Acum mi-e dor de un biftec tartar bine preparat, cum rar am găsit, de platoul cu fructe de mare de toate felurile, mâncat în piaÅ£a Boqueria din Barcelona, de raÅ£a Teriyaki crocantă dintr-un micuÅ£ restaurant japonez, descoperit la Viena, de sushi ÅŸi sashimi cum găseÅŸti la fiecare colÅ£ de stradă în străinătate, dar mai nicăieri în România (ÅŸi oricum, în niciun caz la preÅ£uri justificate…). Mi-e poftă de învârtită, minciunele ÅŸi cremă de zahăr ars – deserturile cu care bunica mea mi-a răsfăţat copilăria – ÅŸi de mămăliga pe care o făcea bunicul meu, ÅŸi acum tatăl meu, pe care o tai cu aÅ£a. D: Dar cel mai delicios fel de mancare gatit in propria bucatarie? Cristina Mazilu: N-aÅŸ putea alege. Sunt entuziasmată de fiecare dată când gătesc ceva nou – ÅŸi adevărul e că, cel puÅ£in deocamdată, nu mă prea repet – am atât de multe chestii de încercat. Dar cred că am fost impresionată de cum au ieÅŸit Chocolate Chip Cookies, având în vedere că niciodată nu mâncasem altfel decât cumpărate din supermarket. Åži eu nici măcar nu sunt un “chocoholic”.PeÅŸtele ÅŸi fructele de mare îmi plac cam în orice “aranjament” – cu paste, cu sos de vin, cu sos de roÅŸii, iar fara brioÅŸe deja nu mai pot să mă prezint la zilele de naÅŸtere ale prietenilor. D: Unde mergi sa mananci cand te-ai saturat sa gatesti si vrei sa gateasca altcineva pentru tine for an instance? Cristina Mazilu: Întotdeauna am fost o gurmandă ÅŸi înainte de a mă apuca febra asta culinară home-made, mâncam aproape exclusiv în oraÅŸ. Încercam tot ce era nou sau necunoscut, tot felul de bucatarii etnice. Dar acum se pare ca am devenit ÅŸi mai pretenÅ£ioasă, aÅŸa că tot mai rar gasesc ceva care sa ma mulÅ£umească. În BucureÅŸti am descoperit recent, la recomandarea unui prieten, Agra Palace, un restaurant indian în Pipera; îmi place Picollo Mondo (mâncare libaneză), la Violeta’s Vintage Kitchen am mâncat o salată de peÅŸte marinat în lime, cu coriandru ÅŸi rodii, care mi-a placut foarte mult, la restaurantul Louisenhof au un gulas foarte bun, la Valencia – paella mixtă. Dar, per total, sunt mai tot timpul nemulÅ£umită de serviciile din cârciumile de pe la noi, aÅŸa că, pentru un răsfăţ, tot la prieteni e cel mai bine. Åži la magazinele de delicatese, cum e Gourmandise Traiteur. Si in Bulgaria, că-i peste drum. D: De ce are nevoie o mancare ca sa iasa buna ? Cat la suta improvizatie, cat la suta reteta propriu-zisa? Cristina Mazilu: În primul rând e nevoie de chef – dacă priveÅŸti tigaia ca pe un instrument de tortură, sansele sa iasa bine scad dramatic. În al doilea – de câteva noÅ£iuni de bază: fiert, prăjit, copt. În al treilea – de ingrediente de calitate, evident.ImprovizaÅ£ia în bucatărie e minunată, dar e loc de ea abia după ce ÅŸtii exact ce faci. Iar dacă atunci când găteÅŸti o friptură, te poÅ£i juca cu condimente, uleiuri ÅŸi alte mirodenii, aceeaÅŸi libertate nu Å£i-o mai permiÅ£i când faci o prăjitură – deja e vorba de chimie ÅŸi riÅŸti să strici ziua cuiva cu un tort în care crema e cam stricată…