Insa daca drumurile va poarta in aceasta tara speciala din nordul Marii Britanii, e pacat sa nu profitati si sa nu cautati ceea cea are mai interesant bucataria acestei regiuni. Zis si facut: am petrecut trei zile in Glasgow, timp in care am reusit sa iau masa in vreo doua localuri diferite si sa ma bucur, in prea mare viteza insa, de cateva dintre specialitatile culinare scotiene. Pentru inceput trebuie sa va spun ca bucataria scotiana se aseamana destul de mult cu cea a Angliei, si, din pacate, in multe aspect negative: mancaruri grase, care duc la o rata de obezitate si de decese destul de ridicata. La putere, in prezent, in Scotia, se afla asa numita pub food, adica preparate rapide, pe baza de carne, cartofi, mazare sau peste de laba calitate. Practic, mancarea pe care o veti intalni in orice pub scotian este compusa din burgeri din carne de vita de foarte buna calitate, din chips (cartofi prajiti), din garnituri de mazare sau de morcovi, din sandwichuri proaspete, din supe cremoase din legume sau din fripturi de vita sau de pui. In trecut, scotienii se bazau foarte mult pe carnea de vanat, care era in unele regiuni una dintre putinele resurse culinare, in afara ovazului, cereala traditionala de baza a intregii Mari Britanii. Eu am avut doua obiective culinare in Scotia: haggis – felul national istoric al scotienilor, si somonul afumat, ca la carte insa – Scotia fiind tara cu cea mai respectata industrie de afumare a somonului din lume. Ce este haggis, in afara de inima bucatariei traditionale scotiene si motiv de mandrie culinara pentru orice scotian din aceasta lume? Este un preparat greu, nerecomandat perosanelor care tin regimuri sau cure de slabire, sau celor cu probleme cardiace. Mai continuu sau ma opresc? Haggis este un amestec din organe interne de miel sau de vita, uneori ambele, fulgi de ovaz, condimente, toate acestea fiind fierte timp de 3 ore intr-un mat de porc sau de vita, sau stomac de vita sau de porc. Asta insa in trecut, fiindca in ultimii ani, politicile stricte alimentare ale Uniunii Europene au interzis scotienilor sa fiarba aceste ingredient in stomacul de porc sau de vita, acum acest proces realizandu-se in membrane artificale. Daca e bine sau rau, nu-mi dau cu parerea, ramane regretul disparitiei unei metode traditionale. Haggisul meu din Glasgow a venit insotit de garnitura traditionala, adica un piureu facut din cartofi si batut cu ceapa verde, si piureu din gulie fiarta. Tentant? V-am zis ca acest preparat este periculos si nu trebuie consumat in exces, fiind si hipercaloric. Insa stiti bine ca mereu recomand sa faceti exceptii de la limitele culinare atunci cand va aflati in concediu sau in strainatate si intalniti preparate traditionale ale altor tari. Totul e sa nu exagerati. Vreti sa aflati si denumirea originala a preparatului pe care l-am dat gata? Cockburn’s of Dingwall Haggis (served with bashed neeps and champit tatties).Trebuie spus ca gustul final a fost usor piperat, iar unora acest preparat li se va parea oarecum asemanator cu lebarul romanesc, insa servit cald, iar altora chiar cu caltabosul romanesc, insa mult mai fin taiat in interior. Cum primul obiectiv a fost satisfacut, in a doua zi am incercat somonul afumat scotian, fiindca doar in aceasta tara se produce in mod traditional acest preparat, in celelalte tari ale Europei procesul fiind o palida copie, poate cu exceptia Irlandei, si ea gazda unor ferme organice speciale pentru somonul afumat. Si carnea proaspata de somon la gratar sau la abur este delicioasa in Scotia, insa eu am avut pofta de file de somon afumat. Si asteptarile nu mi-au fost inselate, cele 300 de grame ale portiei fiind o experienta gustativa unica. De ce? Fiindca somonul scotian este mereu afumat doar la temperatura de 37 de grade Celsius, in cuptoare speciale, iar fumul provine de la lemnul de stejar, sau, in unele ferme, de la lemnul de pin. Eu l-am primit servit pe paine maronie (brown bread), facuta din cereale integrale si fara drojdie, alaturi de o jumatate de lamaie. In ce priveste bauturile, scotienii produc un renumit whisky, insa de la o vreme am renuntat la degustarea tariilor, fie si in cantitati scazute, asa ca setea mi-am potolit-o cu excelentele ale-uri (beri mai colorate, produse diferit fata de berea blonda), dar si cu bere blonda scotiana, de la mici producatori. Daca ajungeti in Scotia si va e pofta de ceva dulce, dar obtinut traditional si organic, incercati atunci caramelele realizate manual si pe loc. La fe insa, nu faceti excese. Scotia culinara este, in multe cazuri, asemanatoare cu imaginea unui scotian clasic: rotofeie, impanata. Este gustoasa – insa grea, este suficienta – insa plina de carbohidrati si de grasimi. Prin urmare, fiti atenti la ce comandati, bucurati-va insa de gusturi si de viata!