Cu ani in urma se afirma ca sarcina provoaca o cheltuiala energetica de 80 000 kcal, adica 334 700 Kj si, ca urmare, se recomanda un aport caloric suplementar de 150 kcal /zi in primul trimestre si 350 kcal /zi in urmatoarele doua trimestre. Actualmente, insa, investigatiile mai precise au demonstrat faptul ca se cheltuie in jur de 30 000 kcal, adica 125 000 Kj, ceea ce conduce la concluzia unei cresteri minime a cantitatii de mancare consumate pe timpul sarcinii, importanta fiind administrarea unei alimentatii corecte din punct de vedere nutritiv si nu atat cantitativ. In perioada de alaptare randamentul energetic este mai crescut fata de ce se credea in anii precedenti. Cand mama alapteaza 850ml de lapte pe zi, consuma 750 kcal. Astfel, necesitatile energetice din perioada de alaptare sunt mai ridicate fata de cele din perioada gestatiei. Cateva dintre recomandarile privitoare la alimentatia pe timpul sarcinii se refera la administrarea de suplimente vitaminice de acid folic in primul trimestru, aceasta vitamina miscorand riscul afectiunilor tubului neural (400mg) si de fier (30mg), anemia feripriva transmitandu-se fatului si provocand nasteri subponderale sau premature.