Pai cum, domnule, sa mananc cu doua bete mici si ascutite ? Ce, furculita n-au? Ba au, cum sa nu , dar cand esti la Roma faci ca romanii, ma gandesc asezandu-ma la o masa din elegantul restaurant japonez de pe Stavropoleos. Mai ales ca savoarea mancarii se schimba daca e mancata cu tacamuri din plastic sau metal. Cel putin asa ne-a informat o foarte atenta chelnerita. Chiar prea atenta, tinand cont ca in timp ce trageam cu dintii de ultima Tempura – un crevete in orez expandat – mi-a luat exact de sub nas sosul adus deodata cu platoul. Am incercat sa vad partea plina a paharului, gandindu-ma ca a vrut sa imi demonstreze importanta melanjului de arome in bucataria japoneza. A reusit. Fara sosul respectiv, crevetele golas a capatat un gust oribil de pasta cauciucata. Aceeasi chelnerita mi-a aruncat priviri taioase cand am raspuns negativ la propunerea de a incerca Sake. Si bine am facut, pentru ca nu mi-a placut de nici o culoare lichidul usor uleios, care avea si aroma de tuica. Cel care a comandat s-a aratat insa incantat de alegerea facuta, asa ca poate voua va place. Dupa Tempura impartita frateste in trei a urmat felul principal. Meniurile sunt cel mai bun mod de a gusta din mai toate felurile de sushi, fara a falimenta. Comanda te scuteste si de incalciri peste poate ale limbii, care ar trebui sa oscileze intre Futo Maki, ton Sashimi, Wasabi sau Ura Maki – unde maki (orezul) e alimentul de baza. Zis si facut. Ne-am numarat din nou si am cazut de acord ca ar fi indestulator un platou cu 18 rulouri, pe numele lui Royal Ko Rolls. Adus in forma de barcuta, impresiona prin aspect si arome. Nu va panicati daca in loc de farfuria rotunda cu care sunteti obisnuiti de acasa primiti un fel de cutiuta dreptunghiulara din lemn. E ok, din ea mancati. Puneti sos de soia din cele doua recipiente aflate pe masa si atacati barcuta cu sushi. Luati un rulou, puneti putin wasabi peste, repet, putin, pentru ca este extrem de picant, adaugati ghimbir murat, delicios by the way, si il inmuiati in soia. Din platoul de 65 de ron pe care l-am comandat noi am gustat sushi cu somon, cu crab si cu ton, in diverse variante : invelit sau nu in alge, tavalit sau nu in icre rosii sau susan. Nu va aruncati la mai mult, sase rulouri sunt arhi-suficiente! Daca nu vreti sushi, meniul nu va ofera prea multe mancaruri gatite, in afara de Teriyaki intre 30 si 50 de lei, taitei japonezi intre 40 si 55 de lei sau de frigarui care incep de la 25 de lei. Salatele sunt foarte apetisante si au tot felul de combinatii cu peste, fructe, alge sau fructe de mare. Cea mai ieftina e 40 iar cea mai scumpa iti scoate 60 de lei din buzunar. Supele costa in jur de 20 de lei, insa oferta nu e prea bogata. Printre ele mi-au sarit in ochi supa miso si supa de fructe de mare. Desertul este putin cam dulce. Tot pe baza de orez, rulourile cu banana si sos de ciocolata aratau excelent, dar era imposibil sa mananci mai mult de unul fara sa ti se ridice glicemia doua etaje mai sus, in cladirea din centrul vechi. Atractia locului sunt bucatarii. Niste japonezi imbracati ca Jackie Chan, cu chimonouri rosii si bandane la fel, care hacuiau pestele la barul din mijlocul incaperii. Asa poti fi sigur ca pestele aproape ca misca de proaspat ce e. Daca nu ar fi fost chelnerita cu privire superioara si ton incisiv…ar fi fost chiar bine :). P.S. Chelnerita s-a oferit sa ne dea totusi o pereche de betisoare ajutatoare, legate cu un elastic roz de bani, poate o iertam, dar ne mai gandim. Adresa : Stavropoleos 8 Rezervari : 0758 87 88 88 021 316 63 01 Cititi si parerea celor de la goingout.ro despre Sushi Ko .