Ardealul e locul in care omul marinimos se recunoaste dupa numarul felurilor de mancare cu care umple masa. Si ce noroc, ca am umblat numai prin case de oameni generosi! Sub privirea atenta a Ochilor Sibiului oamenii au invatat sa acorde prioritate propriilor nevoi. Si cand vine vorba de mancare, apai mancam, nu gluma. Asa ca nu mica mi-a fost mirarea cand apetitul meu, scazut, de bucurestean s-a trezit fata-n-fata cu cel mai bogat mic dejun din viata mea. Unul comparabil cu un breakfast la un hotel de cel putin 3 stele. Telemeaua de Sibiu se lafaia pe farfurie intre primele rosii gustoase pe care le-am gustat anul asta. Castravetele avea gust si totul, dar efectiv totul, avea alta textura, gust si culoare decat in Bucuresti. Si la capitolul gratare am avut de invatat. Discrepantele uriase dintre Bucuresti si Sibiu cand vine vorba de iesit la iarba verde incep de la organizare, pana la mod de preparare si curatenia lasata in urma. Gratarul in cauza s-a produs pe dealuri cu iarba grasa si verde, vis-à-vis de o turma de oi zgomotoase, suparate probabil ca fiertura din ceaun mirosea a carne de miel. Atractia serii au fost cartofii la disc, cum nu ii mai vazusem vreodata preparati. Cu ambianta asigurata de un acordeon, in aerul tare de munte am bagat portie dupa portie fara sa sufar deloc de refuz. Cu privire jucausa si sticloasa de la palinca ingerata am dormit somn greu cu vise dulci. La Sibiu te simti ca in vacanta. Poate din cauza asta si aerul din cafenele e diferit de cel din Bucuresti. Toata lumea e cu zambetul pe buze aici iar pentru o bucuresteanca de teapa mea unul din motive sunt preturile, extrem de mici prin comparatie cu ce am acasa. Cu regrete in suflet, cu telemeaua autentica in valiza si cu cel putin un kilogram in plus, ma intorc acasa. Si totusi, ce bine-i in Ardeal, no! Distribuie articolul pe: