Dintr-un par bogat, cu un volum de invidiat, s-a ajuns la ceva de neprivit. Straluceste mai ceva ca un bec, nu sta deloc nici macar daca ar fi periat cu 100 de perii din par de nu stiu ce animal. Si nu sta si pace. Motiv pentru care, am zis ca asa nu se mai poate si am dat buzna in salonul unui expert. Astfel, am aflat ca am parul gras si prin urmare trebuie sa ma abtin sa mai consum mancaruri grase, cu toate ca mi-e greu, o sa respect aceasta regula. Ca ar trebui sa consum multe cereale integrale. Ca este un manifest al parului meu impotriva sezonului cald, ce nu-i prieste, ori pur si simplu vreunul din tratamentele mele nu i-a placut si acum cauta sa se razbune si sa strice prietenia noastra de mai bine de 26 de ani, nu stiu, dar un lucru este cert: daca vreau sa am parul sanatos trebuie sa mananc sanatos. Daca si tu ai probleme cu parul, iti voi spune ce anume trebuie sa mananci. Dieta pentru parul gras Asa cum iti spuneam mai devreme, expertul mi-a spus ca am parul gras si ca trebuie sa renunt la prajeli, sa aleg cerealele integrale in defavoarea celor procesate. La acestea se adauga: lactatele, nucile, semintele, ouale, legumele si vegetalele cu frunze verzi. Tot expertul a fost cel care mi-a enumerat si motivele pentru care este bine sa consum aceste alimente. Contin vitamine din complexul B, iar lactatele calciu, ce este atat de bun pentru par, piele si unghii. Nu stiu cum, parca stia ca mananc multe alimente grase. Mi-a facut o mustrare de zile mari, de simteam ca-mi pica cerul-n cap. Asa ca, adio grasimi! Dieta pentru parul fin si care te paraseste Tot de la expert si de-acum un bun prieten, am mai aflat ca parul fin, care are tendinta sa cada, striga disperat dupa fier. Fier ce se gaseste in: carne rosie, oua, legume, cereale integrale, fructe uscate si vegetale cu frunze verzi. Noroc cu interlocutorul meu, specialist in domeniu, asa am inteles mai bine de ce firul de par tanjeste dupa proteine: pentru ca este compus in mare parte din proteine. Asa ca, daca parul tau da semne ca incepe sa cada, consuma: carne, oua, branza, seminte si nuci. Si daca alimentatia ar putea fi o posibila cauza, si disfunctiile tiroidale sunt trecute pe lista. Iata de ce, pentru stimularea tiroidei va trebui sa consumi din cand in cand alimente cu iod, de exemplu fructele de mare. Si pe langa toate astea, expertul mi-a mai zis ca parul fin, care da semne ca vrea sa te paraseasca mai are nevoie de vitamine din complexul B si fier. Ca nici antioxidantii nu trebuie sa lipseasca, antioxidanti pe care ii poti gasi in: ceai, fructe si vegetale. Dieta pentru cresterea parului Intelegator si rabadator, expertul mi-a impartasit alte cateva secrete pentru ingrijirea si mentinerea parului. Pentru cresterea firului de par, este nevoie de o dieta echilibrata, care sa includa proteine si vitamine A (morcovi, cartof dulce, broccoli, pepene), B (vegetale verzi, fasole, seminte de floarea-soarelui, nuci, mazare) C (citrice, fructe de padure, pepene), E (avocado, tarate de orez, nuci, vegetale verzi, legume) si K (sparanghel, broccoli,smochine, laptuci, fructe de mare, lactate, varza, soia,iaurt, galbenus de ou, ficat, fulgi de ovaz etc). Firului de par ii vor prii alimente bogate in proteine: carne, oua, branza, peste, seminte si nuci. De asemenea, ar trebui sa combini dieta cu sportul. Exersand suficient, este stimulata circulatia sangelui prin scalp. Dieta pentru parul uscat In speranta de a ma convinge, ca nu mai merge cu una cu doua, ca nu ar trebui sa-mi mai tratez parul cu indiferenta, el, adica expertul a tinut mortis sa-mi explice si despre nevoile parului uscat. Daca parul gras are nevoie de mai putina hidratare, la fel ca si tenul, parul uscat are nevoie de grasimi esentiale. Daca parul tau se rupe usor si este foarte uscat, consuma de patru ori pe saptamana grasimi esentiale. Le gasesti in: avocado, nuci, ulei din seminte de in, seminte in, peste gras (somon, macrou, somon, ton, sardine). Precum un profesor care isi vrea invatacelul bine pregatit, expertul a tinut sa-mi explice nevoia de hidratare care musai sa se realizeze prin cat mai multe lichide. Si pentru a nu avea suprize neplacute sa vezi cum parul tau se rupe pur si simplu, consuma alimente cu siliciu: sparanghel, ceapa,capsuni, varza, castravete, laptuci, rubarba, seminte de floarea-soarelui, orez, fulgi de ovaz, vegetale cu frunze verzi etc. Alimente pentru o nuanta intensa Daca in schimb, problema ta nu are de a face cu gradul de hidratare al firului de par, ci cu nuanta, care nu este la fel de intensa, consuma alimente care au cupru in compozitie: vegetale, nuci, seminte, ficat etc. Foloseste-te de toate aceste sfaturi pentru a-ti mentine parul sanatos, pentru a face furori vara asta pe plaja ๐ Sursa poza: realbeauty.com