Mi-am tras pantalonii de trening pe mine, am imbracat un tricou larg si mi-am asigurat un balans confortabil indesandu-mi sanii intr-o bustiera ce pana acum se dadea prea stramta. Traseul ales – parcul Tineretului, la ora de varf. Atitudinea o aveam cu mine, gradul de motivatie atingea coada avioanelor ce brazdau cerul. Imi fixez castile de la Ipod in urechi, dau volumul la maxim si incep sa alerg pe ritmul care-mi perforeaza incet, dar sigur timpanul. Prima sedinta de alergat e intotdeauna cea mai grea si cea mai demoralizatoare. In primul rand e frustrant sa vezi trecand pe langa tine alte zeci de persoane care ca si tine au iesit la alergat. Dar nu se misca la fel de incet. Si nici par sa treaca prin chinuri devastatoare. Si nici nu respira mai zgomotos ca o gaura de aerisire. Muschii se contracta, inima bate mai repede si obiectivele pe care ti le fixezi par sa ramana la fel de indepartate. Miraje intr-o oaza sub-berceniana din Tineretului. Oare cum sa para atat de calmi, chiar fericiti, tipele, tipii si domnii prea-plini? Cred ca este un mister pe care incepi sa-l intelegi dupa sesiuni multiple de jogging. Am invatat si ce nu e bine sa faci. Nu-ti lua obiecte grele in buzunare ca fie iti sar si se sparg in mii de bucati, fie iti trag pantalonii in jos si te tot chinui sa-i pui la loc. Asa ca ajungi sa tii intr-o mana telefonul si in cealalta Ipod-ul. [next]Ia cu tine niste apa. Te deshidratezi instant si ajungi chiar sa ragusesti – cel putin asta mi s-a intamplat mie. Nu exagera si dupa ce totusi nu mi-ai ascultat sfatul, ia o aspirina ca sa nu faci o febra musculara mai ceva ca-n liceu.In fine, dupa 15 minute asudate din plin ma pot lauda cu ceva experienta. Am alergat jumatate de jumatate de parc – prefer formularea asta pentru ca idea ca am parcurs doar un sfert din distanta ma demoralizeaza. Am suit si am coborat mai ceva ca un 4*4 doua poduri si am topait cu abnegatie in sus si in jos pe niste scari. Partea proasta e ca turul meu de forta m-a pus pe butuci. Nu am lesinat, asa cum mi se intampla de obicei dupa efort. Am experimentat alte simptome. Picioarele mi s-au oprit brusc, taiate de o durere de burta izvorata de sub buric. Ma simteam de parca ceva crestea in mine si brusc m-am balonat. Lucru pe care il pun pe seama energiilor negative din parc si a intalnirii inopinate cu un jder aflat la plimbare in lesa. Cu accente din ce in ce mai puternice, durerea m-a subjugat total. Salciile din parc mi-au sarit in ajutor si agatata de ele mi-am purtat agonia pana la primele scari pe care m-am prabusit cocarjata de de durere. Burta crestea direct proportional cu panica. Si atunci mi-am sunat prietena aflata in spatele deciziei mele de a face jogging. Printre lacrimile cauzate de criza de ras pe care i-am provocat-o, mi-a explicat ca dupa ce alearga trebuie sa mearga rapid la buda. Si asa am gasit si raspunsul la intrebarea care ma rascolea pe vremea cand mergeam la nutritionist. Cacuta…facem?! Da ! Dar numai dupa ce alergam. Distribuie articolul pe: