La capitolul realizari culinare nu prea am cu ce sa ma mandresc. Stiu sa fierb oua, sa fac salate si paste. As mai putea mai adauga si ceaiul pe care il pregatesc ca la carte. Lista se incheie aici. Va puteti imagina intr-o astfel de situatie ca prietenii mei se gandesc de doua ori inainte de a veni sa-si petreaca week-end-ul la mine. Nu toata lumea vrea sa manance oua semi-fierte, supa la plic si mancare comandata. Ii inteleg perfect pentru ca nici mie nu imi place neaparat, e mai mult vorba de comoditate. In concluzie fie ca s-au vorbit, fie ca mi s-a dus duhul de ‘cea mai ospitaliera persoana pana cand vine vorba de mancare”, lumea s-a adaptat. Daca unii aduc pana si ingredientele necesare, altii pun stapanire pe bucatarie din momentul in care intra in casa. Doar in momente ca astea vad ce poate iesi din camera in care intru doar cand hranesc pisica si cand imi fac cafeaua. Adevarate minuni culinare se produc aici cand imi calca prietenii pragul. Numai week-end-ul trecut au iesit pe banda rulanta niste spaghete delicioase, o supa cum nici mama nu face si o friptura de pui de te lingi pe degete. Din celelalte antecedente mi-a ramas in amintirea papilelor o tocanita de ciuperci buna de numa’. Le multumesc cu gura plina, tricoul patat de bunatatile pe care le infulec si spaland vasele pe care ei le considera intotdeauna insuficiente in timp ce eu ma intreb ce sa fac cu ele. Diletantismul de care dau dovada in bucatarie ma transforma astfel intr-o oportunista. Permanent compatimita ca habar n-am sa tin o cratita cum trebuie, dar apreciata pentru celelalte calitati, primesc mancare de cea mai buna calitate direct din mainile prietenilor buni. Uneori ma apuca procesele de constiinta si ma gandesc sa comand niste mancare ca sa ii astept, dar daca i-as jigni ?