Nu e vorba, avem de unde alege. Si inca de unde…Din pacate, lucrurile frumoase ne raman frumoase in legea lor, fara sa fi avut vreodata pretentia, sau sansa, saracele, sa fie ridicate la rangul de caracteristici. Ar trebui sa ne caracterizeze frumosul, insa asa, ne carcterizeaza…ce? Ei bine, exista deci destule din care poti alege. E mai greu sa ne simtim reprezentati de mitocanie. Mitocanie se gaseste si prin alte parti ale lumii, nu are savoarea celei romanesti, insa nici nu ne-o putem aroga. Cruzime? Au ridicat altii cruzimea la rang de arta, pe cand a noastra a ramas cea caracteristica unui anumit stadiu al evolutiei. Prostia? Sunt altii mai prosti. Nu multi, si poate ca nu chiar asta, grupati si actionand militareste de exact intru prostie. Insa parca ne concureaza prea tare, asa ca ce ne ramane? Pai sa facem mici! Si pentru ca te plictisesti facand intr-una mici de porc, haideti sa facem mici de lebada neagra! Mici de koala. Mici de cormoran si mici de flamingo. Ce dracu, haideti sa facem mici de copil mic. Trebuie ca sunt fragezi ca niste fructe de padure. Si-apoi, ce-o sa ne mai ramana, dupa ce am facut mici toti ursii, toti mistretii, privighetorile, lupii, iepurii, vulpile? Ah, dar pana acolo mai avem un pas. Si o treaba. Trebuie sa facem caprioarele mici. Mici mici, sa se topeasca in gura doritorilor de senzatii minunate, care nu pot veni decat odata cu dispretul fata de ceea ce ne inconjoara. E destul de rau ca mancam animale. Dar sa spunem ca inca n-am ajuns la stadiul de evolutie in care sa moara carnivorul din noi. Dar puteam sa jur ca am ajuns la o suficienta intelegere si apreciere a frumusetii din aceasta lume incat sa nu compatibilizam o caprioara cu niste mici. O caprioara? Frumusetea si eleganta. Si sa nu scriem Ionel + Ana = Love pe Venus din Milo. Asa am crezut, cand mai ieri imi aduceau lacrimi in ochi atat frumusetile vazute si redate de om, cat si si cele efemere, pe care ni le tot ofera zeii. Asa am crezut. Si iata ca totusi pe roman il reprezinta capacitatea de a face mici dintr-o caprioara. Pe Masa Tacerii. Pe un Luchian, intins ca ziarul. In acorduri de Bach, oh, da, suita numarul 1 pentru violoncel facuta manea, cu basi sanatosi, sa tresalte traheea cand intra micul. Sub cerul cu nori frumosi pentru umbra noastra, langa freamatul fiecarui fir de iarba crescut pentru placerea noastra. Si flori. Langa ele. Romanul este deci cetateanul acela care poate face mici din tot ce-i mai frumos si elegant pe lume. Nu, dragi vienezi, tiganii nu v-au mancat lebedele fiindca erau tigani, ci pentru ca erau din Romania. Si le-au fript, calcandu-si pe cultura, fiindca pur si simplu n-a fost destul timp ca sa le faca mici. Insa poftiti in Romania, mai avem cateva caprioare!