Il gasesti din prima. Si-a deschis terasa pe coltul pe care il face Mantuleasa cu Calea Mosilor. Gazonul des iti imbratiseaza picioarele de cum ai trecut de portile mari din lemn. Mesele sunt acoperite cu palarii mari in forma de ciuperci rosii ca sangele sau albastre ca Dunarea iar mirosurile care evadeaza din bucatarie sunt pur si simplu ametitoare. Restaurantul lipovenesc nu are profil unic reunind meniuri lipovenesc, turcesc si romanesc. Ibrail e vechea denumire a Brailei asa ca iti dai seama din nume ca nu te afli intr-un loc in care poti sa comanzi pizza. Meniul este atat de stufos incat iti ia ceva timp sa il parcurgi si si mai mult sa decizi ce comanzi. Parca ai deschis cornul abundentei. La Ibrail gasesti bunatati apetisante cu nume care au “a twist” : Urma lui Terente – carne de berbec, Pastrama lui Codin – berbec tras in tigaie cu coniac, jarcoia – cartofi la cuptor cu usturoi si sos de rosii, sau scordolea – peste afumat cu cartofi, lapte, unt, nuca, busuioc si telina. Din meniul turcesc am spilcuit cunoscuta de pe-acum supa de linte la 9 lei, humus si salate de tot felul la preturi in jur de 13 lei. Daca sunteti domnite cu fitze nu va nelinistiti gasiti la Ibrail tulipe de saumon fumé sau anghemacht de miel. De-nghiti in sec dupa un mic va puteti satisface pofta tot aici in patria pestelui preparat in fel si chip. Serviciul este prompt, preturile sunt peste medie dar compenseaza calitatea produselor. Un singur lucru m-a facut sa ridic a mirare o spranceana. Daca vreti anumite feluri de mancare sunteti atentionati, tot in meniu, ca trebuie sa le comandati cu intre o ora si trei ore inainte. Frantura de Braila s-a instalat pe strada Mantuleasa nr. 40 iar rezervari puteti face la 0720 929 605 sau 021 312 25 11