In primii 20 de ani de viata am vazut in cluburile sportive din Bucuresti ca parintii isi duceau copiii la tenis incepand de la 5 ani. Am crescut printre copii campioni, copii ambitiosi, copii plangaciosi si parinti care ii sustineau fumand de dupa gard. Intotdeuna insa am avut senzatia ca dorinta cea mare de a practica acest sport la nivel inalt era, de fapt, a parintilor. Niciodata nu este tarziu Dupa ce am dat ore de tenis in Barcelona alti 10 ani, mi-am schimbat punctul de vedere, pentru ca cei care veneau si se inscriau la cursuri de tenis erau mame, tati, pensionari si, printre ei…si copii. Si, spre surprinderea mea, am observat ca dupa cateva luni de antrenamente cu profesor de 1-2 ori pe saptamana, adultii care nu tinusera in viata lor o racheta in mana, incepeau sa tina mingea in teren cu o regularitate uimitoare; iar dupa 1 an se automotivau, pentru a avansa, cu diverse campionate pentru amatori +35, +45+,+60 ani, care se desfasoara la sfarsit de saptamana intre cluburile catalane. Un week-end echipa se deplaseaza la un club, un week-end la un altul si asa sportul care parea imposibil de invatat devine un mod de a-ti petrece timpul liber cat se poate de agreabil, cu scopul, pe langa a-si imbunatati conditia fizica si experienta de joc, de a-si face noi prieteni. Dat fiind ca toate activitatile in Cataluña se desfasoara avand ca punct central intalnirile la masa, participantii la intercluburi joaca doua ore de tenis in campionatele duminicale, dar nu trec niciodata peste marea placere a tuturor, care este, de fapt, intalnirea de la restaurantul clubului pentru a sarbatori victoria echipei. [next]Astfel si dupa ce implinesc 30 de ani, spaniolii au taria de a se simti putin ridicoli pe teren, de a asculta atenti sfaturi tehnice, de a trece peste privirile celor mici si de a-si gasi o noua preocupare sanatoasa si amuzanta, stiind ca tenisul este un sport care ii va insoti pana la pensie, in momentele mai bune sau mai grele, cu o investitie de timp de doar doua ore pe spatamana. Iar daca vi s-a deschis apetitul pentru o astfel de activitate, oricati ani si kilograme ati avea, va reamintesc ca tenisul este un sport complex, in care se imbina atat rezistenta aeroba cat si cea anaeroba, fortifica musculatura trenului inferior, abdominala, a spatelui si a bratelor, intr-o ora de antrenament se pot arde aproximativ 500 de calorii, toate acestea fara a mai sublinia cat de efectiv este pentru evitarea bolilor cardiovasculare.