Crazy Good Raw – cand crud egal gustos

Crazy Good Raw – cand crud egal gustos

Dietetik: Vorbiti cu atat de mult entuziasm despre raw-food pe blogul vostru Crazy Good Raw,  incat mai ca-mi vine sa adopt si eu modul asta de viata. Imi dau insa seama ca mi se astern numeroase obstacole in cale. Cum ati devenit voi adepti raw-food ?

 ”
Ana Ghica: Eu am devenit vegana dupa ce am citit cartea lui Allen Carr "The Easyweight to Lose Weight",  anul trecut. M-a convins fara drept de apel, insa nu m-am informat suficient de mult si, dupa ca am inceput acest mod de viata,  nu ma simteam stralucit. 
 
Asa ca dupa 3 luni am revenit la dieta normala, care includea carne si lactate, ramanand insa cu sentimentul unei "neimpliniri" la nivel de alimentatie. Apoi, in februarie anul acesta am descoperit primele bloguri in romana despre raw food, scrise de cateva persoane cu experienta in domeniu. 
 
De exemplu, Ligia Pop fusese chiar in America la Hypocrates Institute – o Mecca a raw foodismului – si genera o gramada de continut pertinent si fundamentat stiintific. Iar intr-o noapte am vazut documentarul Food Matters pe blogul Andreei Lazarescu si de a doua zi am fost raw vegan. Sunt si astazi, la mai bine de o jumatate de an. Cheia, din punctul meu de vedere, este informarea, o data ce stii niste adevaruri covarsitoare despre alimentatia noastra e greu sa le mai ignori si sa te abuzezi practic mancand alimentele obtinute atat de facil direct de pe rafturile magazinelor.
 
Raul Rosu: Eu am fost timp de 7 ani vegetarian si apoi am revenit la alimentatia "integrala", desi consumul de carne nu a fost niciodata o prioritate. Stiam de la Ana despre veganism, bineinteles, apoi in februarie cand ea a devenit raw vegan, am inceput sa aflu despre hrana vie.
Bineinteles ca am inceput sa testez retetele facute de ea, care imi infirmau temerile despre mancarea lipsita de savoare sau lipsa diversitatii. Mult mai repede decat ma asteptam, adica dupa aproximativ 2 saptamani, devenisem si eu raw vegan. Si desigur, incepusem sa "consum" si cele cateva documentare extrem de bine realizate despre ce inseamna sa mananci raw.

Dietetik: Ce inseamna mai exact raw-food ? Ce dai la o parte din meniu, pentru ce faci loc si mai ales cum te simti facand asta ?
 
Raw food inseamna hrana vie, adica neprocesata termic. Noi suntem raw vegan, ceea ce inseamna ca am exclus definitiv din alimentatie carnea, pestele, ouale si lactatele, ramanandu-ne fructele, legumele, verdeturile, semintele crude si incoltite si super alimentele – cele cateva plante, seminte si alge marine despre care s-a descoperit ca au proprietati uimitoare, nutritive si vindecatoare. 
 
De asemenea, am exclus gatitul cu foc si am inlocuit aragazul cu blenderul. Premiza fundamentala si 100% adevarata a hranei vii este ca procesarea termica a ingredientelor naturale la mai mult de 45 grade Celsius incepe sa distruga rand pe rand, de la enzimele cele mai sensibile pana la cele mai rezistente.
 
Fara enzime corpul nostru nu ar putea supravietui. La vaz, auz si gust contribuie aceste proteine care realizeaza reactiile chimice de la nivel celular. De asemenea, fara enzime nu ar putea avea loc digestia, insa enzimele pentru digestie pe care le poate produce corpul nostru nu sunt infinite.
 
Ceea ce a facut miraculos natura este ca a plasat in fiecare aliment natural si exact acele enzime care ajuta la digerarea alimentului respectiv. Ajutand prin hrana vie atat de mult digestia, corpul nostru intra intr-un proces de curatare, detoxifiere si efectele imediate se vad la nivelul starii fizice: imunitate crescuta, o stare de sanatate foarte buna si energie cat pentru doi. Apoi subtil treci prin multe alte schimbari in alte planuri: un echilibru emotional mai mare, dragoste de viata, o trezire sa-i spunem spirituala. 
 
[next] Mancati multe fructe, legume, seminte. Pare un fel de mancare pe care nu o prea gasesti in restaurant. Unde si ce mancati asa pe gustul vostru ?
 
Noi doi frecventam deseori cateva restaurante care ne cucerisera. Acum nu prea mai avem ce sa alegem din meniul unui restaurant. Poate o salata din care scoatem branzeturile, sau carnea, sau pestele. Ne-am obisnuit deja sa mergem la o cafenea si sa luam doar o apa plata sau un fresh de portocale sau o limonada cu miere.
 
E adevarat ca aceasta stare de fapt a adus cu sine o schimbare totala a stilului de viata. Facem piata foarte des, avem tot timpul acasa fructe si legume proaspete, am inceput sa preparam sucuri verzi (combinatii diferite intre fructe si verdeturi ca spanacul, salata, stevia) si vedem ca nu sunt asa costisitoare ca la restauran t:) Iar totul e calitativ superior.

Dietetik: Cine crede ca intr-un astfel de mod de viata nu-si fac loc dulciurile se inseala amarnic. Am vazut pe Crazy Good Raw ca va laudati cu niste prawline delicioase si chiar un tort de ciocolata la rece. Ce altceva se mai poate gati fara aragaz ? 
 
Ana Ghica: Precizare importanta pentru tara ! Eu mananc cele mai bune dulciuri de cand sunt raw vegan. Si crede-ma, ca iubeam si iubesc ciocolata teribil. Pentru ca nu contin zahar, lapte, faina, ci numai ingrediente naturale (pe care incercam sa le obtinem organice, pe cat posibil) stiu ca nu ingrasa, deci le mananc fara nicio urma de vina.
 
Raul Rosu: Noi am slabit foarte mult de cand am devenit raw vegan. Eu chiar am slabit 20 kg desi n-as fi spus ca aveam vreo problema cu greutatea inainte. Cu hrana vie, organismul ajunge sa elimine orice surplus toxic si nenecesar.
 
Si s-a intamplat acest lucru fara sa ne retinem de la toate combinatiile existente si imaginate de noi. Mancam dulciuri excelente, iar cacao cruda si organica a devenit ingredient principal in dulciurile gatite de noi. Preparam cateva sortimente diferite de bomboane, ciocolata, mousse-uri de fructe sau ciocolata, torturi, negrese, inghetata.
 
Am inlocuit zaharul cu mierea, un alt super aliment, sau cu siropul de artar si de agave. Dincolo de dulciuri, mancam supe crude, legume marinate, paine deshidratata din seminte incoltite, salate diverse, sosuri. Ana a pregatit intr-un week-end chiar si pizza raw, care a facut senzatie.
 
 
[next]Dietetik: Pentru ca aveti informatii din interior, sunteti exact oamenii care imi pot da raspunsuri clare. Vreau sa stiu cum se prezinta comunitatea veganilor, a vegetarienilor si a adeptilor raw-food ? Exista restaurante si magazine specializate?
 
Noi credem ca e in crestere. Dupa cum spuneam, o data ce intri in posesia unor informatii uluitoare care darama cele cateva mituri pe care ne fundamentam eronat alimentatia (adica ai proteine de la carne si calciu pentru oase de la lactate, de exemplu) si care arata graitor ca de fapt ceea ce mancam este principala cauza a atator boli grave, a obezitatii, a diabetului sau a celorlalte boli autoimune, nu prea mai ai cale de intoarcere. 
 
E adevarat ca societatea in sine e construita pe paradigma aceasta a gatitului si consumului exagerat de toate si orice, pe accesul facil la produse ultra procesate care ne aduc in situatia de a nu mai manca nimic, dar absolut nimic de valoare pentru organism si care ne fac sa ramanem de fapt infometati incat piedici sunt numeroase, cum spuneai si tu la inceput.
 
Insa comunitatea raw vegan sau vegan e in crestere, mai ales ca are o dimensiune etica care rezoneaza cu un numar in crestere de oameni. Se stie deja ca modul in care ne alimentam acum nu e sustenabil, nu e etic, polueaza in cel mai ridicat grad, etc. Exista cateva buticuri care au inceput sa aduca super alimente, ca spirulina, chlorella, maca, cacao cruda, goji berries, sare hymalaiana. Ne pregatim si noi sa deschidem in curand un mic restaurant si magazinas Crazy Good Raw.
 
Daca nici pana acum nu am facut adepti, sa facem o ultima incercare. Spuneti-mi cum va simtiti de cand ati adoptat stilul acesta de viata. 
 
Ana Ghica: Eu una mai usoara cu multe kilograme, mai energica decat am fost vreodata si mai ales cu o doza de optimism si pofta de viata fara precedent. Apoi, in ultimele 6 luni nu m-am mai imbolnavit niciodata, desi eram victima sigura a gripelor de sezon si a racelilor culese de pe strada sau de la birou. Si am in sfarsit sentimentul ca mi-am luat destinul in maini. Poate parea cam mult plecand doar de la alimentatie, dar chiar suntem ceea ce mancam. Sunt mai vie, mai "curata". Am mai multa incredere in propriile manifestari si asta pentru ca intr-adevar nu s-a schimbat doar felul in care mananc, dar intregul stil de viata. Si totul este si dovedit stiintific!
 
Raul Rosu: Eu mi-am recapatat elasticitatea pe care o aveam in adolescenta. Si rezistenta la efort fizic de atunci. Nu mai stiu ce inseamna problemele de digestie, pe care le aveam frecvent inainte si fizic ma simt mai bine ca oricand. Fara exagerare. Spun foarte multi adepti raw vegan despre claritatea uluitoare a mintii, despre o asertivitate sporita – le observ si eu personal. Desigur, toata viata mea s-a schimbat.
 
Am preocupari mai "reale", emotiile se consuma in directii pozitive si acum chiar ma pregatesc pentru un mic business raw vegan pentru care ma simt extrem de pregatit.
 
Saptamana aceasta aveti un eveniment important. Spuneti-ne despre ce este vorba, ce,cand si unde se intampla, ca sa nu va ratam.
 
Pentru prima data in viata noastra gatim in public. Si o facem in stil raw vegan pentru ca vrem sa-i convingem si pe altii ca putem manca dulciuri fara sa ne simtim vinovati si fara sa se stirbeasca vreun pic din savoarea obisnuita a lor. Asadar, organizam joi, a pe 29 iulie un atelier de gatit bomboane raw vegan: praline, bomboane de cocos, trufe. Va avea loc de la orele 19, la ceaineria Tea House, din strada Erou Ion Calin nr. 25, in apropierea strazii Mihai Eminescu. Veniti sa va convingeti!