Budinca de orez cu mango

Budinca de orez cu mango

Ingrediente pentru budinca de mango: 50 de grame de unt, un  betisor de scortisoara, doua linguri de zahar brun, un mango copt bine, o lingura de ulei, o  cana de orez, o cana de lapte (sau, si mai bine, lapte de cocos), doua cani de apa, coaja rasa de la o lamaie, nucsoara rasa.

Iata cum se prepara budinca de orez cu mango, cu aroma de vara. Intr-o olicica incalzim untul si ii adaugam batonul de scortisoara si o lingura de zahar. Amestecam pana acesta din urma se dizolva, cu grija, pe foc mic. Adaugam mango, curatat si taiat cubulete si amestecam pana se caramelizeaza usor. 

 

Indepartam acum fructul din oala, pastrand batonul de scortisoara si adaugam uleiul. Punem si orezul si il tavalim putin sosul aromat si dulce, pana cand toate boabele au luat contact cu uleiul.  

 

Turnam deasupra laptele si apa, adaugam coaja de lamaie si tot zaharul ramas. Gustul si aroma acestei retete este minunat daca in loc de lapte folosim  lapte de cocos. Fierbem orezul la foc foarte mic, pentru 20 minute. Amestecam des pentru a nu se prinde.  

Cand este gata adaugam si nucsoara si il luam de pe foc. Amestecam cu orezul jumatate din mango-ul caramelizat mai devreme. Cealalta jumatate o vom folosi la servit, transformat in prealabil in piure.  

Pentru iubitorii acestui fruct, budinca aceasta este incredibila…aromata si dulce si perfecta pentru o zi morocanoasa! 

Sa aveti pofta!