Am poposit la restaurantul vegetarian Mandala in prima seara cu adevarat friguroasa a toamnei. Scaldat in tonuri de rosu si decorat cu motive indiene, Mandala ne-a intampinat cu carti ezoterice si carti de bucate vegetariene, asezate strategic la tot pasul, cu decoratiuni de masa dragute, o lumina potolita si sobe mari, care anunta o iarna placuta in restaurantul vegetarian. Numit pana acum "club ezoteric", Mandala trece printr-un rebranding, menit sa il faca sa nu mai para atat de exclusiv dedicat oamenilor cu pasiune in aceasta directie. Se tin mereu workshopuri tematice la Mandala, seri de film si cursuri, insa restaurantul este piesa de rezistenta, si a fost o placere sa ii descopar preparatele. E drept ca restaurantul nu gemea de lume, insa serviciul a fost rapid si ospatarul intelegator. Auzisem mai demult ca la Mandala astepti mult mancarea, ei bine, nu este cazul. Am studiat meniul, care este adevarata mana cereasca pentru un vegetarian. Desi "Mandala" este o denumire indiana, si decoratiunile te duc cu gandul la Asia, meniul este variat, si cuprinde preparate vegetariene internationale. In primul rand, meniul este generos in salate, dintre care va recomand Nu-Sha cu seminte (morcov, conopida, marar, ulei de porumb si seminte de floarea soarelui). In meniu sunt nu mai putin de 8 supe vegetariene, eu am ales, si propovaduiesc supa de rosii. Nu uitati sa comandati si crutoane, sunt facute chiar la Mandala, au aroma de usturoi si sunt un adaos delicios. Am mancat ca fel principal paste cu legume, desi aveam de unde sa aleg si preparate mai exotice. Pastele au fost grozave, o portie chiar prea mare pentru posibilitatile-mi modeste de ingestie :). Felurile principale din meniul Mandala te plimba prin toata lumea si scot tot ce e mai bun din legume si orez. Exista preparate pentru ovo-lacto-vegetarieni, ca mine, dar si pentru cei care nu mananca oua si branzeturi. Toate preparatele de la Mandala sunt gatite cu ulei de palmier, pentru mine a fost o experienta noua, gustul este foarte interesant. Ne-am simtit bine la Mandala, am avut foarte la indemana prize pentru laptop, ceaiul de ghimbir a fost absolut delicios, si am auzit ca freshul de morcovi (lucru mai rar) a fost binisor peste standarde. Nu strica sa te duci la Mandala intr-o companie placuta, pentru a completa atmosfera. Mai ales acum, in perioada de post, e o alternativa foarte buna. Nu este aglomerat, muzica e in surdina si extrem de placuta, imi pare rau ca am uitat sa intreb ce era, mi-as dori-o si eu, iar pentru iarna care vine, focul care va dudui in marile sobe va fi si el un adaos perfect la atmosfera. Va recomand sa mergeti la restaurantul vegetarian Mandala, chiar daca nu sunteti vegetarieni, o sa va placa si aveti de unde alege.