Tort cu ciocolata

Tort cu ciocolata

Pentru ca suntem in toiul pregatirilor pentru Pasti azi facem un tort plin de ciocolata. Tortul cu ciocolata se prepara in 30 de minute si se coace in circa o ora. Este delicios si relativ simplu de facut.

Ca sa-l faci ai nevoie de 250 de grame de faina, 350 de grame de zahar, 150 de grame de cacao, o lingurita cu varf de praf de copt, doua oua, 250 de mililitri de lapte, 125 de mililitri de ulei, esenta de vanilie si esenta de rom, 150 de mililitri de apa bine incalzita. Pentru toppingul de ciocolata ai nevoie de 200 de grame de ciocolata neagra si 200 de mililitri de frisca lichida.

Ca sa coci tortul ai nevoie de doua tavi cu pereti detasabili de aceeasi dimensiune, pentru ca blaturile trebuie coapte separat. Tavile trebuie unse cu grasime si pudrate cu faina. Compozitia pentru blaturi este foarte moale, atunci cand este gata, dar coapte sunt umede si pufoase.

Pune intr-un vas faina, pudra de cacao, mirodeniile si praful de copt. Intr-un recipient amesteca zaharul, laptele si uleiul. Amesteca bine pana ce zaharul este complet topti. Combina cele doua mixuri de ingrediente si omogenizeaza. Adauga ouale pe rand si amesteca dupa fiecare. La final pune apa. Trebuie sa fie fierbinte, dar sa poti tine degetul in apa. Compozitia este foarte moale, dar asa trebuie sa fie.


Pune aluatul, egal in cele doua tavi. Coace blaturile la foc potrivit, in cuptorul bine incins pentru 30-40 de minute, pana ce devin ferme la atingere, dar pufoase. Lasa blaturile sa sa raceasca in tavile in care au fost coapte pentru 1-3 ore. Este foarte important ca tavile sa fie bine unse.

Pregateste toppingul de ciocolata. Ciocolata topita se amesteca cu frisca lichida. Lasa la rece.

Cand blaturile sunt bine racite, scoate blaturile din tavi. Pune primul blat pe platoul de servit si aseaza deasupra o parte din crema de ciocolata. Poti pune fructe uscate, razatura de nuca de cocos. Aseaza al doilea blat si imbraca tortul cu topping. Acesta trebuie sa aiba consistenta unei smantani groase. Lasa tortul la rece pana in momentul in care il servesti.

Tips: desi pare complicat, nu este. Daca blaturile sunt bine racite se pot manevra usor. Tine toppingul la congelator 10 minute inainte sa imbraci tortul.