De cate calorii ai nevoie

De cate calorii ai nevoie

Echilibrul intre numarul de calorii de care organsimul tau are nevoie si numarul caloriilor ingerate zilnic sunt cele doua elemente care influenteaza greutatea ta. Este evident ca reducerea numarului de calorii duce la scadere in greutate, iar cresterea aportului caloric duce la acumularea de kilograme.

 

Dar de cate calorii ai nevoie? Aici raspunsul este unul particular de la caz la caz. Numarul de calorii necesare zilnic variaza in functie de varsta, sex, activitatea desfasurata, stilul de viata, dar si unele caracteristici ale metabolismului. Cea mai mare parte a caloriilor ingerate sunt transformate in energi pe care organismul o foloseste pentru intretinerea functiilor vitale, pentru activitatea celulara si pentru functionarea musculaturii. O parte importanta a caloriilor zilnice este folosita pentru activitatea cerebrala.

Aportul caloric poate sa varieze de la o zi la alta si, de foarte multe ori, pentru fiecare dintre noi acesta poate oscila cu plus/minus 200 in fiecare zi.

 

Foarte important de stiut este faptul ca o crestere a aportului caloric cu 500 de calorii pentru mai multe zile consecutiv duce, aproape invariabil, la cresterea in greutate. O scadere in greutate poate sa devina sesizabila, daca aportul caloric este redus cu aceeasi valoare. Se considera ca 500 de calorii in minus in diteta zilnica duce la scaderea in greutate.

Important de spus este faptul ca o dieta care urmareste scaderea in greutatea nu trebuie sa reduca aportul caloric zilnic sub pragul a 1200-1300 de calorii, pentru ca aceasta duce la imposibilitatea asigurarii necesarului de energie pentru activitatile metabolice bazale.

 

Adevarul despre calorii

 

"Combustibilul" nostru vine din  proteine, carbohidrati si grasimi. Carbohidratii si grasimile ofera rapid energie, pe cand proteinele o elibereaza mai incet. Nu toate caloriile alimentelor ingerate ajung sa fie metabolizate. In medie circa  5-10% din caloriile alimentelor ingerate nu sunt absorbite si sunt eliminate.

Caloriile alimentelor

Caloriile nu sunt egale. Caloriile din proteine si grasimi sunt diferite de cele care provin din carbohidrati. Caloriile din cereale integrale, proteine slabe si grasimi nesaturate necesita mai multa energie pentru a le digera si absorbi, in comparatie cu cele provenite din alimentele rafinate sau prelucrate. Un necesar crescut de energie se traduce printr-un numar mai mare de calorii arse, recomanda self.

Cum calculezi numarul caloriilor ingerate, respectiv valorea medie?  Exact este dificil de calculat, dar formula GREUTATE CORPORALA X 33 duce la valoarea aproximativa a acestora. Rotunjeste rezultatul in minus.

De exemplu o greutate corporala de 60 de kilograme inseamna un aport caloric mediu zilnic de 1900-2000 de calorii. Iar pentru o greutate de 80 de kilograme aportul mediu de calorii este undeva in jurul valorii de 2600 de calorii. De la aceasta valoare se poate stabili un plafon caloric zilnic care sa te ajute sa ajungi la greutatea ideala.