Am pregatit legume cu piure de fasole pentru ca este o mancare sanatoasa si foarte gustoasa. Plus ca este un bun pretext ca sa reamintim ca una din principalele cauze ale dezechilibrelor nutritionale de care sufera omul modern este lipsa fibrelor din alimentatie, in primul rand, apoi ideile preconcepute si miturile. Fasolea atinge ambele aspecte. Este o excelenta sursa de fibre si victima miturilor. Fasolea nu ingrasa, nu baloneaza. Fasolea boabe si fasolea verde sunt alimente minunate pe care ar trebui sa le includem de cateva ori pe saptamana in meniul nostru. Ca sa faci legume cu piure de fasole ai nevoie de un ardei gras rosu, o vanata, doi dovlecei, doua linguri de ulei, 500 de grame de fasole alba, boabe, fiarta, un catel de usturoi, 100 de mililitri de supa de legume, o legatura de coriandru sau patrunjel, vreo doua linguri cu suc de lamaie pentru servit, sare si piper. Taie ardeiul gras in fasii, iar vanata in felii. Tot in felii taie si dovlecelul. Incinge gratarul si pune legumele. Nu trebuie lasate mult, ci doar cat sa prinda putin culoare si sa se fragezeasca. Pune legumele intr-un vas, presara sare si tine-le intr-un loc cald, acoperite. In timpul in care se fac legumele, pune fasolea intr-un mixer, adauga o lingura de ulei si supa de legume. Pune putina sare si piper. Omogenizeaza bine. Pune si catelul de usturoi, pisat bine inainte, si amesteca din nou. Aseaza in farfurie piure de fasole si legumele pregatite la gratar. Pune un strop de ulei pe legume, suc de lamaie si patrunjel tocat proaspat. Ingredientele sunt pentru patru portii. Fiecare portie are circa 250 de calorii, in care se gasesc 15 grame de proteine si 4 grame de fibre. In loc de fasole poti sa folosesti linte sau mazare uscata. Merge foarte bine si cu naut fiert. Legumele pentru gratar pot varia si ele in functie de preferinte sau de sezon. Pe langa propunerile noastre incearca ciupercile, sparanghelul, fennel sau buchetele de conopida si broccoli.