Zeama de varza alunga frigul

Zeama de varza alunga frigul

De cand ma stiu am nevoie de remedii impotriva frigului, si am aflat sute de trucuri, printre care si cel cu zeama de varza. Doar 10% dintre ele functioneaza, iar zeama de varza face parte din acest mic procent. Pe langa faptul ca ne apara de frig mai este si benefica pentru sanatate – avand desigur si dezavantajul de a contine foarte multa sare.

Moarea de varza, cum i se zice in Ardeal, nu este deci doar un adaos picant (nu e asa?) la mancarurile noastre, nici o simpla "acritura" pentru ciorba, cum am crezut toata copilarie mea. Este si aceste lucruri, dar si un medicament pentru hipotensiune, constipatie si dezinfectant intern, un adjuvant in cura de slabire si, important, remediu pentru mahmureala. Cu aceasta ocazie va reamintim ca avem o colega pasionata de subiect si ca aveti la indemana o boatie de articole despre mahmureala :-).

Zeama de varza ca medicament

Actionand la fel ca impotriva frigului, zeama de varza regleaza tensiunea in cazul celor cu hipotensiune. Pentru cei ce nu pot bea cafea, cum sunt eu, este o alternativa, mai ales pe durata iernii. Febra este deasemenea alungata de zeama de varza, deoarece aceasta regleaza temperatura corpului. Avand in vedere ca este foarte sarata, trebuie neaparat consumata foarte multa apa odata cu zeama de varza.
Asociat destul de des cu hipotensiunea si cu un metabolism mai putin rapid, tranzitul intestinal lent este grabit de consumul de zeama de varza. Cu alte cuvinte, ajuta foarte mult in cazurile de constipatie. Din cauza ca ajuta digestia se si consuma alaturi de mancarurile grase inevitabile iarna.

Zeama de varza impotriva frigului

Pentru ca regleaza tensiunea, inlesnind circulatia sangelui, si pentru ca regleaza temperatura corpului in acord cu mediul, o cana de zeama de varza bauta cu jumatate de ora inainte sa iesi in frig este cea mai buna cale de a-l simti cel mai putin, In aceste zile de ger, va recomand cu caldura sa abuzati de zeama de varza. De oriunde veti mai afla acest truc, aflati ca a pornit in lume chiar de la mine, la sfarsitul anilor ’80 cand patinatoarea junioare care eram a descoperit -epocal- aceasta metoda de a rezista frigului crancen de pe patinoar.

Zeama de varza in dieta

Multi dintre noi incep acum dieta dupa sarbatori, asa ca e momentul potrivit sa o ajutati cu zeama de varza. In primul rand, dupa ce ai baut o cana de zeama de varza, pofta de mancare se potoleste multa vreme, asta stim cu totii. Daca renuntati la sarea din celelate bucate, si beti cel putin 2 litri de apa pe zi, totul va fi in regula – cel mai bine ar fi 4, ca sa eliminati complet sarea, dar mai ales iarna stim ca e destul de greu. Pe de alta parte, zeama de varza face sete :-). Cana aceea de zeama de varza, bauta zilnic, asociata cu restul dieteti, va va scapa probabil de cate un kilogram pe saptamana.

Zeama de varza este un produs foarte romanesc – nicaieri in lume nu exista zeama de varza ca a noastra. Cei care au stat, ca mine, in strainatate stiu ca nu exista pe lume varza murata ca a noastra. Poate ca ne este rusine cu ea, poate ca suna prea "de la tara", prea neaos, prea simplu? Ar trebui sa o apreciem mai mult. E un produs rar gasit in lume, si nicaieri atat de gustos si sanatos ca la noi. Eu cred ca e ceva cu care ne putem mandri ca romani. ๐Ÿ™‚