Cata sare trebuie sa consumam pe zi?

Cata sare trebuie sa consumam pe zi?

Daca nu mancam suficienta sare iodata facem gusa, iar daca mancam prea multa ne creste tensiunea si suntem amenintati de accidente vasculare. Niciuna dintre variante nu este prea vesela, insa a doua, pare mai groaznica. Cata sare este optim sa consumam in fiecare zi?

Potrivit specialistilor de la Organizatia Mondiala a Sanatatii, este suficient sa consumam 5-6 grame de sare pe zi, adica o lingurita rasa. Din pacate, ne luam sarea din tot felul de alimente si consumam mai multa decat e nevoie. De obicei, habar n-avem cata sare ne luam din alimente, pentru ca nu citim pe ambalaj ce contine respectivul produs, iar unele alimente contin sare "ascunsa". De exemplu, painea, biscuitii, cerealele, fructele, laptele, carnea, toate mezelurile, alimentele procesate si conservate contin sare, insa nu ne trece prin cap sa ne gandim cam cata sare contin.

Date fiind cele de mai sus, ar fi absurd sa ne facem griji ca avem deficiente de sodiu, aceste situatii sunt foarte rare, dimpotriva, trebuie sa ne gandim cum sa reducem consumul si sa il tinem sub control.

De ce e nevoie sa consumam sare?

Pentru ca sarea contine sodiu, o lingurita de sare de bucatarie contine cam 40% sodiu si restul clor.  De asemenea, sarea este bogata in magneziu, calciu, potasiu, iod si fluor. Toate sunt esentiale pentru buna functionare a organismului. Un adult are nevoie de 1,6 grame de sodiu zilnic, pe care si-l procura dintr-o lingurita rasa de sare. Sarea mai are si marea calitate de a mentine echilibrul fluidelor extracelulare.

In mod normal, cand consumam prea multa sare, organismul elibereaza hormonul numit aldosteron care ne aduce o puternica senzatie de sete, cu ajutorul careia ne hidratam si eliminam sarea din organism.

Ce provoaca excesul de sare?

– cresterea tensiunii arteriale;
– riscul de accidente vasculare;
– favorizeaza retentia de lichide;
– favorizeaza eliminarea calciului prin urina;
– insuficienta renala;
– boli cardiace;
– favorizeaza osteoporoza;
– agraveaza bolile de ficat.

Pentru a evita excesul de sare, este bine sa folosim tot felul de ierburi aromate si condimente pentru a da gust mancarurilor. Gasesti mai multe sfaturi in acest sens aici.