Aripioare marinate cu menta la gratar

Aripioare marinate cu menta la gratar
Va vin prietenii in vizita si doriti sa faceti un gratar? Sunt convins ca nu vreti sa ii serviti cu mici si carnati, asa ca iata o idee putin mai delicata si foarte aromata. 
Sigur ii veti impresiona si in plus veti gati mult mai sanatos.
 
Ingrediente:
 
– 1,5 kg aripioare
 
– 100 ml bere
 
– 2 catei de usturoi
 
– 1 mana frunze de menta proaspata
 
– 1/4 lamaie
 
– 1 lingurita de boabe de mustar
 
– 2 lingurite de zahar brun
 
– sare, piper dupa gust
 
– putin ulei de masline
 
– putin ardei iute
 
Mod de preparare:
 
Carnea se lasa la marinat cu toate ingredientele de mai sus, cel putin douatrei ore, in frigider. Le-am pus pe gratar, indirect, adica nu deasupra jarului ci langa el. Le-am lasat sa se faca incet si sa se afume sub capac aproximativ 30 de minute. Am avut grija ca temperatura sa fie tot timpul undeva sub 200 de grade celsius (ma refer la temperatura de sub capac).
 
Langa aripioare am facut paine prajita cu salvie, stropita cu ulei de masline, iar Maya, maestru deja in domeniu, a facut o salata (clasica deja) cu cateva bunatati de la noi din gradina – rosii, ardei, castraveti, marar, patrunjel, macris si putin ulei de masline.
 
100 de g de aripioare marinate cu menta contin: 290 calorii, 29 g proteine, 18 g lipide si 0 g carbohidrati.
 
 
Pofta buna!