E o problema care loveste zilnic reprezentantii sexului masculin. Rar vezi unul care sa se mai bucure de intreaga podoaba capilara dupa varsta de 40 de ani. Nu este insa apajanul barbatilor, se mai intampla ca si doamnele sa se confrunte cu pierderea parului sau subtierea podoabei capilare. Efectul este la fel de demoralizator. Important este sa descoperi cauzele si sa le tratezi. Am gasit 4 motive care duc la caderea parului si pe care, pun pariu ca nici nu le-ai luat in calcul. 1. Stresul Fie ca ai suferit o operatie, fie ca ai avut parte de un soc fizic sau psihic – toate cresc nivelul de stres din organism. Specialistii citati de Fitsugar.com sustin ca pana si o banala gripa poate cauza caderea temporara a parului. Firul de par are un ciclu de viata prestabilit : faza de crestere, faza de stagnare si faza de desprindere. Ei bine, momentele stresante duc la accelerarea etapelor si grabirea caderii parului, spun dermatologii. E important de stiut ca efectul nu este imediat. Caderea parului poate surveni si la 6 luni dupa ce ai suferit un soc. Vestea buna e ca parul iti va creste din nou dupa ce se reface organismul. 2. Exces de vitamina A E bine sa ne asiguram necesarul de vitamine si minerale insa nu sunt indicate supradozele. Un exces de vitamina A in corp afecteaza parul sustine American Academy of Dermatology. Necesarul zinic de vitamina A este de 5,000 de unitati pentru un adult si copii cu varsta de peste 4 ani. 3. Lipsa proteinelor Daca organismul tau duce lipsa de ceva, acest lucru se va simti mai devreme sau mai tarziu. Iata exemplul legat de proteine. Daca ai o dieta care nu iti asigura necesarul zilnic de proteine, sansele sa te confrunti cu o cadere masiva de par sunt ridicate. Acest lucru se poate intampa chiar si la 3 luni din momentul in care organismul tau a sesizat lipsa proteinelor de care are nevoie ca sa functioneze normal. Incearca sa iti asiguri necesarul zilnic din alimente care contin proteine. Poti manca peste, carne si oua. 4. Anemie Aproximativ 1 din 10 femei cu varste cuprinse intre 20 si 49 de ani sufera de anemie din cauza deficientei de fier. O problema usor de remediat daca incepi sa mananci alimente care contin fier. Inainte de a adopta un asemenea regim e indicat sa consulti un medic care sa stabileasca daca ai sau nu o astfel de deficienta. Alte simptome care sa te faca sa crezi ca ai putea suferi de o deficienta de fier sunt durerile de cap, oboseala si ameteala. Caderea parului se remediaza dupa ce scapi de anemie.