Cum alegem fructele exotice coapte

Cum alegem fructele exotice coapte
De cativa ani, pietele noastre au fost invadate de fructele exotice. Mai intai au venit in forma de arome de sucuri carbogazoas, preschimbat apoi in suc natural la cutie, dupa care ne-au trecut prin ciocolata, iaurt, creme pana ne-au ajuns in forma neprocesata in hipermarketuri, ca acum, de curand sa le gasim chiar la taraba in piata. 
 
Le puterm sorbi sucul abia stors dimineata si le putem adulmeca pulpa moale cu miros catifelat oricand. De la mancatul pur si simplu pana la cele mai complicate retete de prajituri, fructele exotice ne fac cu ochiul in forma lor proaspata. Iar flirtul asta e unul sanatos pentru noi, doar ca de multe ori ne-am ales cu papaya stricata sau avocado necopt. Asadar cum alegem fructele exotice coapte?
 
 
1. Avocado
N-am putea trai fara fructul asta exceptional de versatil. E aproape un must-have in bucatarie. Ne ghidam dupa doua aspecte:
Culoare: daca vorbim de avocado verde, cel mai raspandit soi de la noi, trebuie sa cautam fructele cu nuanta mai deschisa de verde, chiar mai galbuie.
Atingere: Tine avocado-ul in mana si apasa-l gentil cu buricele degetelor. Fii atent sa nu apesi prea tare. Daca este oarecum moale si se lasa usor sub presiune, acela este un avocado copt. Fii atent insa! Nu alege un avocado a carei „carne” cedeaza sub presiune, acela este prea copt. Desigur, poti alege un avocado tare si dupa cateva zile in casa, se va coace.

2. Mango
In functie de perioada din an in care se coc, mango vine in diferite forme, culori si marimi. Ne ghidam dupa:
Atingere: Un mang copt are aceeasi textura ca piersicile coapte. Sunt moi, dar nu foarte zemos. Daca cedeaza prea usor sub presiune, e aproape de a se strica.
Culoare: In mod obisnuit galben, insa in functie de tipul de mango, cop ar putea fi si verde, dar si rosu. De evitat fructele cu pete sau cu nuante de maro – sunt stricate.
Miros: Aproprie-te cu nasul de codita fructului. Daca simti un miros puternic, dulce si aromat, atunci este copt. Evident, evita acele fructe care miros a alcool sau acru, sunt stricate.
 
 
3. Nuca de cocos
Aici este cel mai usor sa dai gres. Desi poti sa te ghidezi dupa doua aspecte decisive, odata desfacut, fructul poate fi stricat. Majoritatea magazinelor accepta inapoierea si schimbarea fructului, deci poti incerca varianta asta. Daca ai noroc, urmatoarele doua elemente ar trebui sa fie suficiente:
Sunet: Agita o nuca de cocos langa ureche. Daca se aude apa in interiorul nucii, e coapta. Daca insa nu auzi nimic, inseamna ca nuca este prea coapta si ca n-o sa aibe un gust bun
Aspect: Ai grija ca nuca sa fie intaca. Verifica cei trei ochi mai inchisi la culoare ai nucii sa nu curga niciun lichid din ei.
 
4. Ananas
Ananasul este fructul exotic cu al carui gust suntem cel mai obisnuiti, dar stim sa-l alegem?
Miros: Adulmeca fructul, iar daca nu are niciun miros, mai lasa-l, e necopt. Daca insa aroma este una dulce si suficient de puternica, acesta este cel mai puternic indicator al nivelului de coacere al ananasului. Evita fructele care miros a fermentat (alcool sau otet).
Aspect: Ai grija sa nu aibe pete sau alte defecte pe coaja. Un anananas copt este unul bun de poza.
 
Care sunt retetele voastre preferate cu fructe exotice?