Rezistenta la insulina, sau sindromul metabolic, este o afectiune pe care nu o simtim si de aceea este cu mult mai intalnita decat credeti, si cu atat mai periculoasa. Este greu depistata, mai ales pentru ca ea nu reprezinta diabet, nu are simptome specifice si, la examenul de rutina al glicemiei pe nemancate, nu apare de obicei nimic. Aproximativ unul din doi dintre pacientii mei au o forma mai usoara sau mai grava de rezistenta la insulina. Nu este o statistica pe care o putem raporta la intreaga populatie, deoarece, la mine, in general vin persoane supraponderale sau obeze. Ce inseamna aceasta rezistenta? Sa facem o mica lectie de biologie, asa, pe intelesul tuturor. Cand mancam alimente cu continut bogat in carbohidrati (fainoase, dulciuri, fructe), in urma digestiei rezulta zaharuri mai simple cu molecule putin complexe cum sunt glucoza, fructoza, galactoza. Acestea se absorb si trec in sange, unde ajung la ficat. Acolo toate zaharurile sunt transformate in glucoza. Ea e eliberata in sange pentru a ajunge la fiecare celula. Glucoza nu poate intra in celula pentru a fi folosita drept combustibil, de una singura. Insulina secretata de pancreas vine si ajuta patrunderea glucozei in celule si transformarea ei in energie. Atunci cand incepem sa crestem in greutate, cand avem un exces de grasime, mai ales abdominala, depusa la exterior si in mare parte in jurul organelor interne, a ficatului de asemenea, apar dereglari de functionare a organelor din abdomen. Organismul percepe aceasta stare ca una disfunctionala si in incercarea de a compensa defectul nu mai functioneaza corect. Pancreasul secreta insulina. Ea leaga glucoza din sange numai ca la nivel celular nu mai reuseste sa introduca glucoza in celule, aceasta ramanand in sange, mentinandu-se un nivel ridicat de glucoza sanguina. In mod normal, cand glucoza intra in celule, glicemia scade. In cazul rezistentei la insulina, glicemia nu scade, desi pancreasul secreta insulina. Raspunsul organismului in acest caz este sa transforme glucoza nefolosita in grasime, pe care o depune in ficat, pe organe, pe unde apuca. Asta determina steatohepatita nonalcoolica adica sufocarea ficatului cu grasime pana la boala. O parte din acea grasime ramane circulanta, in sange, sub forma de colesterol si trigliceride, care apar crescute si sporesc alarmant riscul de boli cardiovasculare. La nivel celular insa apare o lipsa de combustibil, de energie, pentru ca glucoza nu mai e disponibila.Ia ganditi-va! Va simtiti mereu obosit si aveti nevoie imperioasa sa mancati ceva, mai ales dulce? Creierul trebuie sa rezolve situatia. Pe de-o parte vede ca glicemia e crescuta si comanda pancreasului mai multa insulina. Insulina nu face fata si creierul comanda iar o descarcare de insulina. Efectul e intr-un final scaderea glicemiei dar nu datorita folosirii ei in celule ci a transformarii ei in colesterol, trigliceride si depuneri adipoase necontrolate. Pe alta parte, nevoia de energie nefiind satisfacuta, creierul apeleaza la alte surse, cum ar fi proteinele. Cele din muschi. Asa ca incepem sa ne consumam tesut muscular, nu numai scheletic ci si musculatura organelor interne, slabind vigoarea organismul. In plus senzatia de lipsa de energie ne va face sa credem ca avem nevoie de mancare si o sa mancam in exces. Proteinele nu sunt o sursa "nepoluanta" de energie ca glucoza. Prin arderea lor rezulta toxine care ne invadeaza organismul, creste aciditatea celulara, solicitarea rinichilor, apar probleme sistemice, lipsa de energie si o serie intreaga de dereglari care pot duce la boli extrem de grave. Una din consecinte este diabetul de tip 2 care se va instala in final datorita comenzilor repetate de creier pentru a se elibera insulina. Pancreasul va obosi si va inceta sa o faca. Dar pana la diabet, rezistenta la insulina poate aduce chiar moartea prin efectele colesterolului si trigliceridelor marite care vor afecta functionarea inimii, ficatul va ajunge sa nu mai functioneze, rinichii vor obosi sa filtreze toxine, organele vor fi grav afectate de toxine si de consumul tesutului muscular din peretele lor. Daca aveti mai mult de 10 kg peste greutatea normala, grasime depusa in jurul taliei si pe burta sunteti un bun candidat. Analizele necesare pentru diagnostic complet sunt: colesterol total, HDL colesterol (colesterolul “bun”), LDL colesterol (colesterolul “rau”), trigliceride, glicemie pe nemancate, hemoglobina glicozilata HbA1c (o glicemie medie din ultimile 3-4 luni), test de toleranta orala la glucoza (dimineata pe nemancate pacientul va lua 75 de grame de glucoza si se va masura glicemia la 2 ore), acid uric, enzime hepatice (TGO/AST, TGP/ALT), markeri de inflamatie (proteina C reactiva, fibrinogen), microalbuminurie (dozarea proteinelor eliminate in urina stransa timp de 24 de ore). Cati le faceti pe toate? Sau va opriti la banala glicemie de dimineata? Nu toate trebuie sa iasa prost ca sa primiti diagnosticul ci sa indepliniti doar 3 din cele 5 criterii de mai jos: Obezitate abdominala (adica circumferinta taliei mai mare de 80 de cm pentru femei si 94 de cm pentru barbati); trigliceride marite (≥ 150 mg/dl); HDL colesterol scazut (< 50 mg/dl la femei, < 40 mg/dl la barbati); hipertensiune arteriala (adica ≥ 130/ ≥85 mmHg);glicemie pe nemancate crescuta (≥ 100 mg/dl). Cum tratezi rezistenta la insulina? Tratamentul nu e medicamentos si poate de aceea nu e simplu. O pilula e simplu de inghitit, dar renuntarea la dulciuri si fainoase rafinate sau produse grase, procesate, sosuri, rantasuri, mancaruri drese cu smantana etc. este mult mai greoaie desi nu costa nimic. A face sport regulat este un efort, a ne planifica cu grija ce mancam este iar un efort. Poate considerati ca nu merita acest efort sanatatea dumneavoastra. Asa ca asteptati boala, ca sa o tratati cu pilule, fara sa schimbati nimic in stilul de viata. Da, e mai comod, dar NU UITATI! Organismul dezvolta rezistenta si la medicamente. Rezistenta la insulina scade prin sport si pierdere in greutate. Rezistenta la insulina poate fi determinata si de stres, exista persoane cu greutate normala care datorita nivelului foarte ridicat de stres dezvolta aceasta afectiune. Dar cei slabi o pot compensa prin depasirea perioadei. Alcoolul mai creeaza rezistenta la insulina. Copiii supraponderali si tinerii pot dezvolta rezistenta la insulina. Pentru ei "o batranete frumoasa" devine doar un vis pentru ca speranta de viata scade dramatic. In conditiile in care, prin asistenta medicala sustinuta, ajung sa depaseasca maturitatea, o fac dependenti de lumea spitalului. Asadar, aveti grija, rezistenta la insulina se poate vindeca, efectele ei secundare foarte greu sau deloc. Nota: Articolul ne-a fost oferit de Camelia Hoinarescu, specialist in Nutritie, membru al Ordinului Practicienilor de Medicina Complementara din Romania, maestru in arta culinara, cu o experienta de peste 10 ani in industria alimentara. Pe Camelia o gasiti si pe blogul ei, Dietator.ro. Citeste si INTERVIU Camelia Hoinarescu, nutritionist: Doar schimbarea alimentatiei nu reprezinta cheia spre sanatate.