Daca ti se pare ca e timpul sa schimbi ceva in stilul culinar pentru a manca mai sanatos, e bine de stiut ca nu e ceva prea complicat. Ca sa gatesti sanatos si totodata gustos trebuie doar sa stii cateva trucuri pe care sa le folosesti mereu atunci cand faci mancare. De multe ori ni se pare ca mancarea sanatoasa este fara gust, similara cu cea de spital, insa nu e asa, mancarea sanatoasa poate fi extrem de gustoasa daca stim cum sa o preparam. Ce trucuri recomanda nutritionistii? 1. Faci mereu aceleasi salate si te-ai cam plictisit? Combini rosiile doar cu castraveti, iar salata verde numai cu ceapa? Daca vrei sa faci legumele mai interesante pentru membrii familiei tale, mai ales pentru copii, combina verdeturi, fructe si legume la care nu te-ai fi gandit initial ca merg impreuna. De exemplu, pune in salate fasiute de avocado si morcovi, dovlecel, rucola, rodie, broccoli, conopida, menta, busuioc proaspat sau spanac. Pentru gust imbunatatit adauga alune, migdale, nuci, seminte de in, de floarea soarelui, de dovleac si fistic. De asemenea, evita uleiul de floarea soarelui si pune numai ulei de masline. Pentru un gust exotic, pune si sos de rodii. N-o sa-ti para rau. 2. Nu mai urma reteta din cartea de bucate rand cu rand, cu siguranta n-o sa-ti iasa fix precis ca acolo si, plus de asta, contine prea multe ingrediente care nu se potrivesc cu ideea de sanatate. Incearca sa injumatatesti cantitatea de ingrediente care ti se par grase sau nesanatoase, cum ar fi untul, uleiul, margarina si zaharul. In loc de zahar alb poti adauga zahar brun, in loc de margarina poti folosi unt cu putine grasimi, iar in loc de ulei de floarea soarelui poti pune ulei de masline sau alte tipuri de uleiuri, mai sanatoase. 3. Cand vine vorba de salata, e mai sanatos sa faci sosul din avocado cu menta si chilli, decat sa te aventurezi la maioneza, smantana si alte combinatii cu multe grasimi. Fripturile merg foarte bine si cu un sos din iaurt grecesc cu ierburi aromate sau cu mujdei. De asemenea, daca faci pase, le poti prepara un sos cu busuioc, rosii si ulei de masline, fara sa mai adaugi nu stiu ce sunca sau kaiser. 4. De fiecare data cand gatesti carne, nu uita sa faci si o salata bogata. Legumele si verdeturile adauga vitamine si minerale meselor tale, iti mentin intestinele sanatoase si iti asigura o buna digestie. 5. Pune putina sare in dulciuri, acest lucru le face mai delicioase si nu iti reitereaza nevoia de a manca mai multe dulciuri. De asemenea, educa-ti gusturile cu mai putin dulce. Cum poti face asta? Mancand mai multe deserturi cu fructe si mai putine deserturi preparate cu tot felul de ingrediente care ingrasa. Ca sa nu dai iama in cea mai apropiata cofetarie, este recomandat sa ai tot timpul in casa fructe congelate, de exemplu zmeura, cirese, visine sau afine. Acestea te ajuta sa incropesti un desert rapid, ba cu un iaurt, ba intr-un smoothie, ba cu clatite.