Un tranzit intestinal prea lent poate duce la tot felul de afectiuni digestive, ingrasare, acumulare de toxine in organism, constipatie, balonare, gaze intestinale si, in general, un mare disconfort fizic. Medicii considera ca se poate vorbi de un tranzit intestinal lent cand exista pauze prea mari intre scaune, un tranzit intestinal normal fiind acela care presupune 1-2 scaune pe zi. La polul opus, se afla tranzitul intestinal prea rapid, care presupune mai mult de 3 scaune pe zi si poate duce la deshidratare, deficiente nutritionale si scadere in greutate. Nu numai alimentatia este principala cauza a tranzitului intestinal prea lent, ci si stresul, lipsa de miscare fizica, anumite medicamente si diverse dezechilibre hormonale. Care sunt cele mai eficiente remedii pentru combaterea tranzitului intestinal prea lent? 1. Consuma mai putina carne Dintre toate alimentele pe care le consumi intr-o zi, 60% ar trebui sa fie numai fructe si legume. Cu cat reduci mai mult consumul de carne, cu atat tranzitul intestinal va functiona mai bine. Incearca sa iti faci un obicei din a consuma o salata cu tot felul de verdeturi la fiecare masa, rezultatele nu vor intarzia sa apara. 2. Bea multe iaurturi Pentru reglarea tranzitului intestinal, iaurturile sunt remediul perfect. Acestea contin probiotice care accelereaza tranzitul intestinal. Daca te plictisesti de iaurtul simplu, incearca sa adaugi fructe, cereale si seminte de tot felul. Evita iaurturile cu arome din comert. 3. Mananca alimente bogate in fibre Fibrele sunt importante pentru accelerarea tranzitului intestinal, de aceea trebuie consumate cat mai des. Printre cele mai importante alimente bogate in fibre se numara semintele de psyllium, semintele de chia, legumele, fasolea, mazarea, lintea, nautul, telina, sfecla rosie, soia, broccoli, spanacul, dovleacul, morcovii, varza, smochinele, prunele, prunele uscate, curmalele, merele, perele, capsunile, afinele, fructul de avocado, migdalele, nucile, arahidele si orice fel de cereale integrale. 4. Bea cat mai multe lichide Fie ca bei apa, fie ca bei sucuri naturale, este bine sa consumi in fiecare zi cat mai multe lichide. Pentru accelerarea tranzitului intestinal sunt recomandate sucurile de verdeturi, sucul de telina, limonadele, smoothie-urile cu avocado si diverse seminte. De asemenea, nu uita de sucul de prune. Prunele contin sorbitol care are efect laxativ si accelereaza tranzitul intestinal. 5. Mergi mult pe jos, urca scari, alearga Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul ca sedentarismul poate duce la tot felul de afectiuni, care mai de care mai neplacute. Pentru a te mentine in forma, nu este neaparat nevoie sa mergi la sala de sport, plimbarile pe jos, alergatul, mersul cu bicicleta sau cu rolele, inotul si mersul pe munte pot fi niste alternative mai placute la orele petrecute la sala. Citeste si 6 remedii rapide sa scapi de constipatie.