Ar trebui sa ai lavanda in permanenta acasa, fie ea sub forma naturala, fie transformata in ulei esential, dar stii de ce? Si pentru aroma sa florala, dar si datorita proprietatilor antibacteriene si antifungice. Uite 5 modalitati prin care poti sa folosesti lavanda acasa: 1. Detergent de rufe Daca vrei sa faci economie, fa-ti singura detergentul din soda, borax si sapun (conform instructiunilor de aici). Adauga 12 – 15 picaturi de ulei esential de lavanda, iar in compartimentul pentru balsam pune 3/4 cana de otet, plus alte cateva picaturi de ulei esential. Te vei bucura de haine curate si de un miros de vacanta. 2. Solutie de curatat mobila M-am intrebat deseori cu ce as putea sa inlocuiesc vesnicul Pronto, astfel incat sa am mobila curata, dar sa protejez si mediul (da, chiar sunt ecologista convinsa). Aceasta solutie este minunata si pentru cei care au animale de casa si/sau copii: amesteca doua linguri de zeama de lamaie cu jumatate de lingurita de ulei de masline si o picatura de ulei esential de lavanda. Toarna amestecul intr-o sticla cu pulverizator si stropeste mobila, apoi sterge cu o carpa moale. Atentie! Testeaza intai solutia pe o portiune mica si ascunsa privirilor. 3. Odorizant de camera eco In aceeasi idee, de a proteja mediul, dar si pentru a economisi bani, amesteca o cana cu apa cu cateva picaturi de ulei esential de lavanda. Poti folosi acest amestec, cu ajutorul unui pulverizator, pentru a improspata aerul din casa sau chiar pentru a stropi sacii noi de la aspirator. 4. Spray pentru lenjerie N-ai m-ai auzit de asa ceva? Spray-ul despre care vorbim imbunatateste calitatea somnului, impiedica uscarea pielii si improspateaza lenjeriile, toate pentru ca lavanda are proprietati antifungice si antibacteriene. Amesteca 90 de mililitri de vodka, 30 de picaturi de ulei esential de lavanda si o cana si jumatate de apa distilata. Cu aceasta solutie stropeste lenjeria inainte de culcare pentru un somn profund si linistit.